
Aproape cea mai mare surpriza a mea, citind o carte. Nu stiu daca am citit in copilarie ceva de la Zaharia Stancu, probabil ca nu. Nu aveam nicio asteptare de la aceasta carte insa cititul ei m-a tinut cu sufletul la gura. O poveste scrisa foarte frumos!
Inspirat din deportarea romilor în Transnistria in timpul regimului antonescian din Romania, romanul impleteste experiente revelatoare pentru satra si bulibasa lor de-a lungul catorva luni chinuitoare.
Povestea incepe foarte frumos cu intamplari de rutina din satra, care pentru mine au fost extrem de bine primite, eu neavand pana la momentul acela informatii despre viata de zi cu zi din interiorul vreunei satre sau vreunei vieti de tigan vreodata. Dansul paparudelor a ramas plin de simbolism in memoria mea, bataile pe care le consideram doar agresive dar acum incep sa le inteleg pline de traditie si crez, faptul ca nu cred in niciun Dumnezeu, ca nu ii intereseaza sa atace “oamenii balani” ci doar sa se alinieze intre ei, “oachesii” etc.
Mila fata de animale, care la mine se gaseste inntr-un volum mult prea mare, m-a chinuit citind romanul lui Zaharia. Ursii, cainii, caii, catarii si vitele satrei, batuti cu batele sau chinuiti in orice mod sa fie aliniati satrei, ursii sa danseze, cainii sa apere, caii sa traga si tot asa, aproape ca mi-au stors o lacrima. Iar modalitatea in care tiganii se pierd cu firea pe masura ce gradul de implicare in problema respectiva creste demonstreaza, daca se poate spune asa, de ce in ochii nostri par mereu “prea mult”.
Nu exista lucru mai important pentru o satra decat obiceiurile stravechi. Him basa si Sina (Oarba) conduc satra in acest crez, insa umanitatea il face pe Him basa sa inceapa sa mai cedeze (conflictul Gosu – Ariston – Lisandra este cat se poate de amanat, ca nu cumva unul dintre ei sa moara degeaba).
Zaharia Stancu puncteaza deseori ideea principala a fragmentului prin repetarea ei. Initial mi s-a parut usor retard, americanesc, repetarea dandu-mi senzatia ca ma trage de maneca sa fiu mai atenta la citit. Insa am inteles repede ca este doar vorba despre sublinierea framantarilor exprimate: Him basa, tot drumul pana dupa fluviu, vedea in cei pe care ii intalneste pe drum ca “se uita la el si la <oamenii oachesi> ai satrei ca la niste morti”.
Pe drum, Him basa realizeaza ca satra ar trebui sa traiasca la maxim tot ce poate trai. Convins de aceste priviri ciudate ale celor intalniti pe drum si de urletele a moarte ale cainilor satrei. Isi lasa astfel si pe al cincilea fiu, cel mai mic, Alimut, sa se insoare pe drum cu Kera, iubita lui cu care zi de zi ingrijeau ursii dansatori, neasteptand sa faca nunta mare cand le-o fi mai bine, mai ales ca-l dorea a fi urmatorul bulibasa.
Ajungand dupa fluviu si venind iarna geroasa peste ei, se adapostesc in niste hrube sapate in pamantul pietros. Insa incepe o grea suferinta de frig si foame. Pe masura ce trec zilele, animalele mor, oamenii incep sa se inraiasca, dezertorii soldati ii pun la incercare, conflictele incep sa fie mult mai multe. Satra inceapa sa moara incet incet, nasterile sunt grele, pruncii nu supravietuiesc si toti incep sa creada ca Him basa este de vina pentru toate. El a acceptat sa plece dincolo de fluviu, la sfatul jandarmilor. Pentru ca randuielile vechi nu mai sunt in totalitate respectate, Him basa devine deceptionat si decide ca, decat sa fie inlocuit de catre un alt tigan la conducerea satrei, mai bine se duce sa moara de frig in crangul de langa hrube. Nerespectarea randuielilor inseamna pentru el destramarea satrei.
La venirea primaverii, Oarba ii conduce pe tiganii ramasi inapoi in Romania, cu oameni care trag la carute in locul animalelor si cu o caravana de 6 carute cu coviltir in loc de 30.
Stilul de scriere al lui Zaharia a fost pentru mine magic. Am ramas impresionata si de presararile psihologice ale tiganilor, prezentate atat de usor si de fluid pe parcursul romanului. In capul meu, femeia tiganca e doar o unealta pentru barbatul tigan, insa Zaharia m-a convins ca ei chiar sunt indragostiti, poate nu toti, dar cei care sunt, raman, si cei care raman, sufera. Pana cand pieile lor se usuca.
Recomand, din toata inima!









