Cea mai frumoasa descriere a acestei carti am gasit-o chiar in ea, intr-o scrisoare de multumire a lui Stefan J. Fay catre Liiceanu, pentru publicarea cartii: “Ati dat o carte pe care Eminescu si Creanga ar strange-o la piept”.
Cartea mi-a ramas in suflet cu totul. Anita este o basarabeanca de 36 de ani deportata de rusi in Siberia in iunie 1940, dupa semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov, cand Basarabia e alipita URSS. Surghiunul dureaza 20 de ani si este atat de brut si neslefuit prezentat de Anita in cartea ei incat nici macar nu te lasa sa plangi. Ca n-ai timp. Pana sa-ti stergi o lacrima, s-a mai terminat o intamplare si o recitesti, ca te gandeai inca la cea dinainte.
Anita isi incepe cartea cu prezentarea copilariei, daca se poate numi asa, si intamplarile nefericite din 1914, primul razboi mondial, care ii pune mama la pat, pentru totdeauna.
Nu gasesti la Anita vorbe grele, vorbe de ocara, suparari pe sistem, injuraturi ale rusilor sau orice alte injurii ar putea aduce sa-si mai racoreasca viata. Nimic. Ea ia totul de-a gata si raspunde sincer, actioneaza conform impulsurilor si construieste strategii bazate pe supravietuirea de baza: mancare, apa si acoperis deasupra capului.
Bine spunea Monica Lovinescu: “Lipsa de cultura o fereste pe autoare de cliseele ce abunda in textele semidoctilor si le fac greu accesibile: ea povesteste cum respira, cu cuvinte reimprospatate de roua inocentei” si “dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca NEAM ar trebui sa dispara”.
Cartea merita sa stea in orice biblioteca, cu siguranta! Anita a castigat, in 1992, premiul “Lucian Blaga” , acordat pentru prima oara unei taranci cu 3 clase primare.
