Am sarit o carte si am revenit la Doina. Maxime felicitari! Este o scriitura (si asta) care imi face atat de multa placere citind-o, incat am devenit dependenta.
Zogru, dupa mine, este spiritul romanului insetat de nevoia de bagacios notoriu (ia sa vedem noi ce face vecinul), “intrupat” in multe tipologii clasice de romani, sub umbrela unui spirit, vampir, fantoma, duh, justitiar, aducator de moarte si ce o mai fi Zorgu prin definitia lui, definitie lasata la “ochiul” cititorului.
Am colindat cu Zogru sute de ani si sute de tipologii umane, pentru ca el iese si intra dintr-un corp intr-altul, pe care il si omoara dupa 40 de zile, de nu stie ce l-a lovit, in afara de 2 mici gauri pe gat. Zogru ajuta sau se bucura de omul lui, Zogru ingroapa sau pedepseste omul lui, e justitiar sau empatic si chiar se indragosteste. In sute de ani, ramane legat doar de neamul Bubosului, care il urmareste din generatie in generatie, din 1460 pana in 2005.
Finalul a fost absolut neasteptat pentru mine, intrucat Zogru era prin definitie singur si asa l-as fi vazut si in ultimul capitol. Insa singuratatea lui ia sfarsit, intr-un mod atat de frumos si de linistit, cat sa te faca sa zambesti.
Recomand din inima! Cu siguranta poate fi apreciat de o multitudine de cititori. Pentru ca Zogru, deseori, suntem noi.