Month: May 2026

“A fi imigrant inseamna a pierde, iar primul lucru care m-a parasit a fost numele. – Miguel Gane”

M-am simtit mandra sa aflu ca exista aceasta carte scrisa de un roman plecat in Spania cand era mic. Si foarte curioasa sa-i citesc povestea. Dupa primele pagini, am fost usor debusolata de scrisul pueril al lui Miguel, insa citind ulterior parerea unora mult mai specialisti ca mine aflu ca interpretarea a fost “adultul dispare sa ii dea cuvantul unui copil de 9 ani”. Ok. Daca ziceti. O sa ma conving la urmatoarea carte, daca va mai fi vreuna.

Aproape am plans, sincer. O poveste trista si foarte trista. Dar e mai degraba despre noi, romanii, despre ea, Romania. De-abia dupa jumatatea cartii ajunge in Spania si doar de atunci incolo povestea incepe usor sa se mai lumineze.

Recomand din toata inima. E un om bland care scrie cum simte. De apreciat!

Am ascultat cartea asta de cate ori am stat blocata in trafic sau de cate ori faceam ceva miscare. Pot sa zic ca este suficient de buna sa te tina atent. Fiind audiobook, nu am putut sa o rasfoiesc sau sa o adnotez, dar cred ca ar fi meritat.

De asemenea, cred ca trebuie ascultata de mai multe ori, pentru ca sfaturile date sunt chiar bune. Multe dintre ele. Acum ca unele se repeta si unele sunt mai putin de luat in seama, nah, se mai intampla.

O carte cu dus intors. Acum mi-a placut, acum m-a enervat.

Titlul este explicat la finalul cartii. “Trei mere cad din cer” este o formula obisnuita de final al basmelor armenesti: unul il rasplateste pe cel care a povestit, altul i se cuvine celui care a ascultat, iar al treilea e sortit celui care a crezut in puterea binelui.

Intr-un sat izolat, situat la inaltime in muntii Armeniei, o comunitate strans unita se cearta, barfeste si rade. Singura lor legatura cu lumea exterioara este un fir telegrafic vechi si un drum de munte periculos, pe care chiar si caprele abia reusesc sa-l parcurga.

Personajele sunt foarte multe si gradele de rudenie dintre ele sunt intortocheat prezentate. Atatea fire narative m-au cam ametit. Cred ca daca ramanea la povestea Anatoliei era mai mult decat suficient pentru toate lumea si, poate, mai frumos. Aveam timp sa ma bucur de carte.

“Cel mai tare doare ca nu poti sa-i imbratisezi pe cei care n-au mai putut sa te astepte”. Deci da, cartea e scrisa de un om bun.