Tot albastrul cerului – Melissa da Costa

Emile este diagnosticat cu Alzheimer precoce la 26 de ani, i se spune ca va muri in aproximativ 2 ani asa ca decide sa plece cu rulota intr-o calatorie in Pirinei cu oricina va raspunde anuntului bizar de invitatie postat de el.

Ii raspunde Joanne, fata cu palarie neagra cu boruri largi si aventura incepe. Pe carari de munti, prin luminisuri de padure si prin parcari de rulote, Emile si Joanne incep sa se cunoasca unul pe celalalt. Intr-un pat de spital unde s-a trezit brusc, neamintinudu-si cum a ajuns acolo, Joanne intelege ca nu are niciun drept legal sa decida ceva pentru Emile, daca i se intampla ceva, ba mai mult, poate fi data in judecata ca se afla cu un bolnav care nu poate lua singur decizii in aceasta calatorie bizara. Asa ca fug din spital si se hotarasc sa se casatoareasca, ca sa-si poata continua calatoria, insa fara un domiciliu stabil de minim 30 de zile oriunde altundeva in afara adresei de domiciliu sau resedinta nu ii poate casatori nimeni. Se stabilesc asadar intr-un sat pitoresc, Eus, pentru o luna.

In noaptea nuntii se decid sa joace Monopoly iar cine pica la inchisoare este obligat sa raspunda la o intrebare ca sa poata iesi, in speranta ca asa se vor cunoaste mai bine. Si asa aflu, fix in mijlocul cartii, de ce se numeste “Tot albastrul cerului” – din cauza lui Tom Blue, un baietel cu nevoi speciale, care statea mereu si se uita la cer ore intregi, apoi picta foarte multe picturi exclusiv cu albastru, pe care apoi le mototolea si le arunca la cos. Asa ca acum si Joanne se uita la cer si spera ca intr-o zi el sa gaseasca exact nuanta de albastru care il va face fericit. Si ca se vor reintalni. Iar Emile incepe sa creada ca Joanne este un simbol al sperantei in inima unui taram al dezolarii.

Apoi incep sa inteleaga ca poate nu albastrul il obseda sau miscarile de pe cer in sine. Ci poate doar imensitatea si profunzimea pe care le sugera. Si, incercand sa reproduca imensitatea pe foi, incercand sa patrunda misterul imensitatii, sa-l reprezinte, sa-l recreeze….nu-i iesea, mototolea foile si incerca din nou.

Joanne il invata pe Emile sa savureze o prajitura. Textura, gust, imagine orice. Sa observe. Doar sa observe. Sa nu judece nimic. Poate fix un fel de meditatie constienta, contemplativa? Sa observi clipa prezenta si sa intelegi cum aceste detalii exterioare se rasfrang in interiorul tau.

Emile raspunde telefonului lui Joanne si apuca sa discute cu Leon cat sa afle ca Tom Blue a fost de fapt fiul lor autist, care a murit inecat sub grija lui Leon…traumele ei incep sa iasa la suprafata, dar nu apucam prea mult sa ne concentram pe ele pentru ca Emile incepe sa se simta din ce in ce mai rau, isi pierde memoria foarte des, devine agresiv, nu o mai recunoaste pe Joanne si sfarseste crezand cu tarie ca e mama lui.

Singura promisiune cu care Joanne pleaca din toata aventura cu Emile este ca, acolo sus, va avea grija de Tom Blue.

O carte draguta, de citit repede.

Cartea pierduta a vrajitoarelor, vol. 1 – Deborah Harkness

Recomandata de o prietena draga mie, prima carte dintr-o trilogie despre vrajitoare. Am promisiunea ei ca ma va prinde. Sa vedem 🙂

Este despre Diana, o vrajitoare mai speciala decat celelalte, alegand sa nu isi foloseasca magia aproape deloc, cel putin pana la treizeci si ceva de ani. Profesoara la Oxford, isi petrecea timpul liber in biblioteca facultatii (Bicbiloteca Bodleiana) , unde l-a si intalnit pe vampirul Matthew, un barbat extraordinar de frumos si de intrigant, vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cat de periculos, pe atat de enigmatic.

Pe langa vrajitoare si vampiri, restul fiintelor de pe pamant mai sunt demonii si oamenii. Incepe o relatie de aproape prietenie cu Matthew, care o protejeaza instinctiv de restul fiintelor. In biblioteca in care Diana studia in fiecare zi si in care intrase in posesia manuscrisului vrajit-alchimic Ashmole 782. Desi lucruri bizare a trait si simtit atingand si rasfoind manuscrisul, nu a banuit niciodata ca este ravnit de restul de vrajitoare si demoni sau vampiri cu atata ardoare incat sa ii puna viata in pericol. Acesta este si motivul pentru care Matthew decide sa o duca la castelul mamei sale, Ysabeau, din Franta, in speranta ca acolo va fi si mai greu pentru oricine sa o atace.

Insa nu mult dupa sosirea lor acolo, chiar in ziua de dupa ce s-au sarutat, a aparut la castel vampirul Domenico, care a spus ca a venit singur doar sa-i aminteasca despre decizia Congregatiei (alcatuita din 3 demoni, 3 vrajitoare – unul dintre ei chiar Peter Knox, vrajitorul cu gluga maro care ii daduse de furca in biblioteca, 3 vampiri – unul dintre ei insusi Domenico) ca un vampir si o vrajitoare nu pot avea o relatie. Lucrurile se incing, Ysabeau ridica stindardul familiei (un sarpe care isi inghite propria coada) pe unul dintre turnuri sa avertizeze satul de eventuale probleme cu alti vampiri iar Diana este trimisa in turn sa astepte decizia luata de cei doi.

Matthew se intoarce si afirma ca nu vor mai fi deranjati, nu vor intra intr-o relatie ca sa nu creeze prea mare deranj. Diana este insa cea care nu suporta sa i se spuna pe cine trebuie sa iubeasca, asa ca incepe o mare perioada de forfota si cautare a adaptarii pentru ea. Pana la urma, sa se foloseasca de propria magie parca nu mai e un gand atat de indepartat. Insista sa nu renunte si ii declara asta lui Matthew, impreuna cu toata dragostea ei, asa ca devin impreuna proscrisi ai acestor neamuri fabuloase, care considera iubirea dintre ei a dezechilibra regulile care tin lumea lor speciala laolalta.

Si romanul continua cu o neincetata urmarire a lor de catre trimisi ai Congregatiei, cu intentia vadita de a-i ucide. Fug in casa lui Sarah si a lui Em, o casa speciala si vrajita, cu propria ei personalitate, plina de fantome prietenoase care asista la noile drame. Sunt atacati virulent de catre vampiroaica Juliette, nascuta vampir special pentru a-i tine companie lui Matthew, cu mult timp in urma. Aproape il ucide cand Diana accepta in sfarsit ca e vrajitoare si ajunge sa o ucida prin foc. Niciun loc nu mai devine sigur pentru noua pereche, de aceea Matthew decide ca Diana ar trebui sa il ia cu ia intr-o calatorie in timp, pentru ca doar in timp se mai pot ascunde, cel putin o buna perioada.

Ajunge sa aleaga pentru ei Anglia lui 1590, perioada in care vrajitoarele si-au trait gloria. Si asistam la o tranzitie usoara catre al doilea volum, “Scoala noptii”. Astept cu interes!