O carte scrisa intr-un mod ingenios, intortocheat, o proza care necesita un plus de atentie.
Toti oamenii din oras orbesc dintr-o cauza necunoscuta, ca o molima. Singura care ramane cu vazul intact este sotia doctorului, de altfel si cea care ne ajuta sa “vedem” intreaga activitate a romanului. Toti orbii sunt mutati intr-un azil de batrani, unde incep sa duca o viata crunta si unde sotia doctorului nu doreste sa-si faca cunoscut vazul, comportandu-se si ea, la randul ei, ca o oarba. Aici au loc acitivitati dezumanizante, crude, rele, unele pe care cu greu le poti inghiti.
Sotia doctorului insa se hotaraste la final sa ii conduca pe orbi spre lumina, omoara “capetenia orbilor razvratiti” si, dupa fuga soldatilor care ii aparau si le dadea mancare cu portia (sau orbirea acestora si parasirea postului, nu e foarte clar), ii conduce pe orbi spre oras.
Incep sa locuiasca intr-un supermarket apoi reusesc sa ajunga intr-un apartament unde sotia doctorului continua sa aiba grija de ei. Spre final, orbii incep sa isi recapete vederea. Bucuria le inunda pur si simplu sufletele.
O carte grea, aspra. Dar o proza buna, inedita.
