Respir intre pagini
O surpriza! Rar incerc autori romani contemporani, nu mi s-au parut niciodata extrem de reusiti. Insa ultimii doi cititi, Bogdan Cosa si Diana Andreea Ilie (cu Zbor prin lucarna sparta) mi-au placut enorm!
Romanul lui Cosa mi-a reamintit de copilarie, de satul de la tara, de viata de acolo si de oamenii ei, sinceri, apasati, la limita supravietuirii. Totul a fost prezentat cumpatat si clar, tulburator.
Recomand!
Nu am reusit sa inteleg/apreciez suficient de bine romanul, pe care l-am parasit la pagina 211.
Poate am sa mai incerc, cu alta ocazie.
Cartea mi-a fost recomandata de una dintre prietenele mele, insa m-a prins numai prima parte. Behrouz, un sot fara copii la limita supravietuirii din cauza saraciei, gaseste un bebelus aruncat pe strada, o fetita cu ochi albastri, “diavoleasca”. Iubitor de opera, isi boteaza noua fiica Aria, si o lasa in grija sotiei sale, o femeie abuziva.
De-a lungul cartii, Aria schimba actrita principala a vietii ei, mama, cu alte doua femei: Fereshteh si Mehri, insa nu regaseste in niciuna dintre ele dragostea cautata.
Teheranul trecea prin vremuri tulburi, ea se indragosteste de un baiat armean, surprins in tabara gresita a revolutiei, unde si ea este curand antrenata.
Nu a fost pentru mine suficient de captivant romanul, nu recomand neaparat. Dar nici nu i-as da cu piciorul.
Dupa tetralogia napolitana “Prietena mea geniala” care mi-a placut mult, am zis ca autoarea merita sa mai incerc inca o carte de-ale ei, poate descopar vreun alt giuvaier.
Insa nu a fost asa. Cartea nu cred ca merita mai mult de nota 7. Seamana atat de mult cu tetralogia incat eu, daca as fi fost ea si as fi citit-o la final, o bagam intr-un sertar si o uitam acolo. Inclusiv numele personajelor seamana, aceeasi plaja plina de intamplari, aceleasi personaje lipsite de cultura etc.
Este povestea Ledei, o profesoara de engleza divortata, cu fetele deja mari, intr-o calatorie de redescoperire. Insa nu redescopera nimic, se lupta doar sa treaca peste trecutul ei.
Nu recomand.