Month: March 2026

Audio book descarcat la nevoie sa treaca timpul petrecut pe walking pad – eu fiind o impatimita notorie a exercitiilor fizice….

Trecand peste acest defect evident, ascult fara prea mare tragere de inima. Primele secunde din audiobook-uri le petrec usor emotionata pentru ca daca nu ma simt bine cu vocea naratorului imi e greu sa ascult cartea mai departe. Insa aici a fost bine.

Cartea a fost o surpriza, pentru ca nu i-am citit recenziile si ma asteptam sa gasesc in ea o poveste de iubire italieneasca sau una care are loc in Italia.

Insa creierul meu a ramas sa studieze relatia ei cu mama ei, care a murit de cancer, pe neasteptate. Mai bine de jumatate de carte este de fapt despre aceasta relatie si nu despre una de dragoste. Culmea, in Positano, acolo unde eu mi-am facut prima vacanta dupa moartea pe neasteptate a mamei mele. Asa ca da, am cascat urechile bine la cartea asta si am gasit paralele intre noi doua, nu multe. Mai multe am gasit intre mama si sora-mea, ma gandesc sa cumpar cartea sa i-o fac cadou. Mai ales prin prisma faptului ca mama ei era cea mai buna prietena a lui Katy.

Firul epic ne poarta catre o intalnire autentica intre Katy la 30 de ani si Carol (mama) la 30 de ani, intr-un fel de vieti care se intrepatrund. Devin prietene si traiesc acest concediu in Positano impreuna, asa cum de fapt isi propusesera inainte sa moara mama ei.

Recomand. E o carte draguta.

O carte trista, despre o fetita care intre 3 si 5 ani a stat la Auschwitz, luand parte la “testele” dr. Mengele. Nu as mai vrea sa reiau povesti triste, am sa comentez numai cartea in sine.

Mi-ar fi parut, sincer, bine sa gasesc povestile din lagar spuse prin ochii copilului de 3 ani, simple, fara multe cuvinte, cu trairi nevinovate si ganduri de om mic. N-am gasit. Am gasit o interpretare matura a celor intamplate.

Dar nu pot sa nu recomand cartea. E draguta. Ce nu-mi mai place la ea e ca “aprobata” de Papa Francisc si deci marketata ca atare….

Frumos! Cea mai mica si draguta si bine scrisa si vie si magica si emotionala carticica pe care am citit-o.

Am rezonat imediat cu copilaria lui Horatiu si mi-am reamintit cu traiam pe vremuri viata care azi e “prea multa trauma” si cum nu ne stia nici vantul nici pamantul ca eram in situatii aproape incompatibile cu viata care azi se traduce prin “stirile de la ora 5” si “ro-alert” si cum toti luptam impreuna pentru acelasi crez, nu aveam crezuri diferite pentru catre trageam toti in “cinspe” parti.

Buna, recomand! Scurta ca o ploaie de vara. Dar ce aer curat ramane dupa!

Acum 5 ani, tot in “luna lui martie”, am incercat prima oara sa citesc aceasta carte. Nu am fost pregatita pentru ea atunci, acum am fost rugata din nou sa incerc sa o citesc si m-am pregatit mai bine inainte.

In sensul ca am citit tot ce puteam citi despre carte si despre autoare, astfel incat sa nu mai ia pe nepregatite orice “cotire” voi gasi in carte.

E departe de a fi o carte pe care o apreciez, asta este clar. Ideea cartii este o saga inter-generationala ruseasca si modalitatea in care, la sfarsitul vietii din pacate, intelegem ca noi am dus mai departe toate cele taraganate in neamul nostru pana atunci, sau toate genele pe care neamul nostru le are de sute de ani.

Insa lucrul asta il afli sau intelegi abia la final, cand Nora interpreteaza intregul roman prin ochii batranei bolnave de cancer.

In rest, insa, este o plimbare usor haotica printe generatii diferite din neamul Norei, fiecare cu povestile lui (frumoase, de altfel). Citirea scrisorilor de-o viata dintre bunicii ei o ajuta pe Nora sa inteleaga, la finalul vietii, cum ca a fost nascuta si ea, ca si altii inainte ei si ca si altii dupa ea, doar sa duca mai departe firescul neamului.

Atat. E scrisa frumos, insa nu m-a prins prea mult nici a doua oara.