Prietena mea geniala, Vol.1 din Tetralogia Napolitana, Elena Ferrante

Ma plictiseam si incercam sa gasesc un film sau o emisiune la televizor. Si am ajuns pe HBO, unde un film in italiana (ador filmele in orice altceva decat engleza, mereu ma opresc la ele) isi facea de cap. Iar povestea se intampla demult, asa ca mi-a placut si am tot urmarit episoade din el.

Cand am vazut cartea, apai…ce-mi doream mai mult? Am inceput sa citesc volumul 1 si astept acum sa-mi vina si restul volumelor, ca ma impac cu gandul ca voi citi intai cartea si apoi voi vedea filmul (cel putin incepand cu volumul 2).

Cartea vorbeste despre o prietenie dintre 2 fete absolut minunate, diferite si atat de contrastante incat raman legate pe viata. Scrisul este frumos, cald si clar, te tine legat de subiect si traiesti impreuna cu fetele in 1950, in mahalalele unui Napoli saracacios. Alaturi de Elena si Lila, sufar transformari majore pe indelete.

Fetita din scrisoare – Emily Gunnis

Cartea balanseaza intre 1956 si 2017, 61 de ani de secrete ingropate cat mai adanc posibil.

In 1956 Ivy Jenkins ramane insarcinata si este trimisa, de propria familie, in dizgratie la St Margaret, un fel de camin pentru mamele necasatorite, urmand a fi obligata sa isi dea copilul in adoptie unei familii despre care nu va stii nimic.
In 2017, Samantha Harper, jurnalista a carei cariera se afla in impas, citeste o scrisoare de la o mama tanara, care implora sa fie salvata de la St Margaret, inainte de a fi prea tarziu.

Intamplarile se deruleaza atat de repede si atat de imbarligat, incat am stat cu cartea in mana chiar si cand imi preparam un ceai. Imi doream sa nu se termine, dar totusi sa aflu. Muream de nervi cand femeile gravide isi povesteau rutina lor de la St Margaret si imi doream sa fiu acolo cu ele sa le fac dreptate.

Desi initial nu credeam ca ma va prinde cartea, a facut-o. O recomand, o carte usoara, de concediu, avion, drum, ceai si fulgi de nea.