Cautand prin biblioteca ceva carti de imprumutat unei prietene de-ale fiicei mele celei mici, am dat peste aceasta carte in lista ei, pe care eu nu o aveam. Pentru ca doream sa inteleg daca e o carte care merita cumparata si pentru fiica mea, am cautat-o pe net. Traducerea ei, asumata de Radu Paraschivescu, m-a convins desavarsit ca e o carte care merita. Asa ca am cumparat-o si am citit-o in aceeasi zi.
“Roman puternic si provocator, Darul lui Jonas va stimula cu siguranta generatii de tineri sa citeasca si sa gandeasca. – New York Times”
E o carte din viitor, despre trecut si prezent. E o carte despre o lume care nu exista (sau, poate, exista si o vedem noi diferit?) din care Jonas (unspear – 11 ani), cu ajutorul informatiilor la care intr-un final primeste acces, doreste cu ardoare sa scape cat de repede.
In drumul lui spre afara, spre alte lumi si spre o cunoastere neingradita, il trage dupa el pe bebelusul de care tatal lui avea grija si care avea cele mai mari sanse sa inteleaga ce i se intampla, in noile lumi.
Finalul este lasat la interpretarea cititorului, utopia pentru mine finalizandu-se printr-un esec. Dar, in acelasi mod, poate fi o reusita senzationala a eroului principal asupra sistemului in care traia.
O recomand, si acum inteleg de ce cartea este rosie. Jonas – Primitorul si Daruitorul fiind singurii care erau capabili sa vada culori.