Category: Citit

Gasiti in roman orice vreti sa stiti, dar mai ales sa nu stiti, despre cultura amazoniana. O insiruire de actiuni intamplate pe doua fronturi: al studentului/profesor si al povestasului in sine. Obiceiurile prezentate sunt cateodata prea dure, finalizarea activitatilor (oferite ca ajutor) sunt cateodata descurajatoare iar concluzia, well, nu a fost cu adevarat luata, la finalul romanului.

Nu pot sa zic ca nu mi-a placut.

Cartea mi-a fost recomandata de prietena mea de la Editura Trei. O carte usoara, aproape de suflet, ce descrie intamplari petrecute in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in jurul lui Hitler.

Femeile arvunite de SS sa fie degustatoarele lui Hitler erau cele care erau nevoite sa incerce felurile de mancare fara carne pe care i le serveau Fuhrerului, pentru a se asigura ca nu va fi otravit. Viata tesuta in jurul acestor doamne este prezentata in cartea Rosselei, cu precadere viata Berlinezei (Rosa). Povestea ei este despre dragoste, suferinta, foame, frica si razboi. Relatia cu Ziegler o ajuta sa survoleze parte din razboi, insa nu o implineste in vreun fel.

Pierderea sotului ei pentru Hitler, disparut in transeele rusesti, si apoi divortul de acesta, la regasire, din cauza unei incompatibilitati descoperite ulterior, nu o transforma intr-o femeie indeplinita. Ramane intr-o perpetuua cautare a fericirii.

Recomand pentru o zi de duminica.

Datorita dirigai fiica-mii, iata-ma citind si aceasta carte. Felicitari, Diana! O carte altfel, in sfarsit, de la un autor roman. Nu e usor de citit, nici greu, mai ales ca stilul in care a fost scrisa cartea te ajuta sa intri foarte usor in magia drumului elefantului si in viata mai mult decat diferita a acestui pui de om.

Roro se naste ca orice alt copil, insa pasiunea exagerata a mamei lui pentru elefanti il aduce intr-o situatie inedita: aceea de a fi el insusi transformat in elefant. Pasionat de patiserie si prajituri. Un profesionist adevarat. Drumul sau initiatic, pe urmele elefantului dorit de mama sa, e presarat de simboluri foarte atent alese.

Recomand!

O carte frumoasa, cu povestiri pline de metafore despre viata, pe care le gusti la orice varsta. Surpriza pe care am trait-o insa la finalul cartii a fost ca am realizat ca ea nu poate fi povestita 🙂 Dar oare nu exact acest lucru este farmecul cartii?

O surpriza! Rar incerc autori romani contemporani, nu mi s-au parut niciodata extrem de reusiti. Insa ultimii doi cititi, Bogdan Cosa si Diana Andreea Ilie (cu Zbor prin lucarna sparta) mi-au placut enorm!

Romanul lui Cosa mi-a reamintit de copilarie, de satul de la tara, de viata de acolo si de oamenii ei, sinceri, apasati, la limita supravietuirii. Totul a fost prezentat cumpatat si clar, tulburator.

Recomand!

Nu am reusit sa inteleg/apreciez suficient de bine romanul, pe care l-am parasit la pagina 211.

Poate am sa mai incerc, cu alta ocazie.

Cartea mi-a fost recomandata de una dintre prietenele mele, insa m-a prins numai prima parte. Behrouz, un sot fara copii la limita supravietuirii din cauza saraciei, gaseste un bebelus aruncat pe strada, o fetita cu ochi albastri, “diavoleasca”. Iubitor de opera, isi boteaza noua fiica Aria, si o lasa in grija sotiei sale, o femeie abuziva.

De-a lungul cartii, Aria schimba actrita principala a vietii ei, mama, cu alte doua femei: Fereshteh si Mehri, insa nu regaseste in niciuna dintre ele dragostea cautata.

Teheranul trecea prin vremuri tulburi, ea se indragosteste de un baiat armean, surprins in tabara gresita a revolutiei, unde si ea este curand antrenata.

Nu a fost pentru mine suficient de captivant romanul, nu recomand neaparat. Dar nici nu i-as da cu piciorul.

Dupa tetralogia napolitana “Prietena mea geniala” care mi-a placut mult, am zis ca autoarea merita sa mai incerc inca o carte de-ale ei, poate descopar vreun alt giuvaier.

Insa nu a fost asa. Cartea nu cred ca merita mai mult de nota 7. Seamana atat de mult cu tetralogia incat eu, daca as fi fost ea si as fi citit-o la final, o bagam intr-un sertar si o uitam acolo. Inclusiv numele personajelor seamana, aceeasi plaja plina de intamplari, aceleasi personaje lipsite de cultura etc.

Este povestea Ledei, o profesoara de engleza divortata, cu fetele deja mari, intr-o calatorie de redescoperire. Insa nu redescopera nimic, se lupta doar sa treaca peste trecutul ei.

Nu recomand.

Am primit cartea cadou de ziua mea, din partea sorei mele, careia ii multumesc pe aceasta cale.

O carte foarte frumoasa, care m-a transpus imediat in Viena anilor 1800. Inca nu am gasit lucruri suparatoare care sa ma faca sa ma razgandesc ca mi-as fi dorit din tot sufletul sa fi trait in acea perioada.

O poveste de dragoste memorabila, plina de intrigi, te ridica, te rastoarna, te tranteste, este incredibila. Si personajele nu sunt nici pe departe perfecte, ba din contra, sunt atat de normale si de vicioase incat se intrepatrund cu viata normala atat de usor si de natural.

L-am asociat chiar pe Beethoven cu unul dintre fostii mei colegi (Dragos), reusind sa-i inteleg pe amandoi mai bine asa 🙂

Recomand cu caldura!

Tot o recomandare, cartea m-a atras initial pentru ca a fost o carte judecata in tribunal, pentru acuzatiile de obscenitate pe care le-a primit. A fost ulterior acceptata pentru ca s-a demonstrat ca nu a fost exploatata comercial doar pe baza interesului lubric, fara a se lua in considerare restul valorilor pe care le contine.

Este o carte despre halucinatiile unui dependent de droguri, despre viata de strada (sau viata atarnata de un fir de ata). Nu este o carte placuta cititorului, insa suficient de intriganta sa te duca mai departe. Am trecut in diagonala peste unele pasaje. Cateodata, alegoriile facute de autor, atat al diverselor paturi sociale cat si al diverselor partide politice, m-a dus usor cu gandul la Ferma Animalelor, a lui George Orwell.

Dar, acum, fiecare cu placerile lui.

Nu as recomanda-o in mod neaparat.