Cum bine stiam deja, Doina zugraveste cu pensulele ei magice anii `20 si povestea de dragoste a lui Zavaidoc in culori calde si vesele. Chiar si tragismul in sine al cartii pare usor digerabil in fata stiloului neobosit al Doinei.
Destinul unei tinere domnisoare se schimba radical dupa ce il intalneste pe tiganul Zavaidoc in perioada interbelica, in anii lui de glorie. Povestea lui Carol (pentru ca nu i se mai potrivea Carolina) este spusa in prima parte a cartii si te aduce atat de aproape de ea incat parca ii auzi gandurile inainte sa le citesti pe hartie.
Dragostea cea mare a lui Zavaidoc, Matilda, ne aduce in cea de-a doua parte a cartii, care parca e scrisa de altcineva. Imediat se simte intreruperea de ritm si concentrarea pe o cu totul si cu totul alta personalitate, poate mai nesigura decat adolescenta Carol.
Crima comisa asupra doctorului este cat se poate de reala, insa parca n-ai loc de restul cartii sa o lasi sa te impacteze in vreun fel.
Aproape cea mai mare surpriza a mea, citind o carte. Nu stiu daca am citit in copilarie ceva de la Zaharia Stancu, probabil ca nu. Nu aveam nicio asteptare de la aceasta carte insa cititul ei m-a tinut cu sufletul la gura. O poveste scrisa foarte frumos!
Inspirat din deportarea romilor în Transnistria in timpul regimului antonescian din Romania, romanul impleteste experiente revelatoare pentru satra si bulibasa lor de-a lungul catorva luni chinuitoare.
Povestea incepe foarte frumos cu intamplari de rutina din satra, care pentru mine au fost extrem de bine primite, eu neavand pana la momentul acela informatii despre viata de zi cu zi din interiorul vreunei satre sau vreunei vieti de tigan vreodata. Dansul paparudelor a ramas plin de simbolism in memoria mea, bataile pe care le consideram doar agresive dar acum incep sa le inteleg pline de traditie si crez, faptul ca nu cred in niciun Dumnezeu, ca nu ii intereseaza sa atace “oamenii balani” ci doar sa se alinieze intre ei, “oachesii” etc.
Mila fata de animale, care la mine se gaseste inntr-un volum mult prea mare, m-a chinuit citind romanul lui Zaharia. Ursii, cainii, caii, catarii si vitele satrei, batuti cu batele sau chinuiti in orice mod sa fie aliniati satrei, ursii sa danseze, cainii sa apere, caii sa traga si tot asa, aproape ca mi-au stors o lacrima. Iar modalitatea in care tiganii se pierd cu firea pe masura ce gradul de implicare in problema respectiva creste demonstreaza, daca se poate spune asa, de ce in ochii nostri par mereu “prea mult”.
Nu exista lucru mai important pentru o satra decat obiceiurile stravechi. Him basa si Sina (Oarba) conduc satra in acest crez, insa umanitatea il face pe Him basa sa inceapa sa mai cedeze (conflictul Gosu – Ariston – Lisandra este cat se poate de amanat, ca nu cumva unul dintre ei sa moara degeaba).
Zaharia Stancu puncteaza deseori ideea principala a fragmentului prin repetarea ei. Initial mi s-a parut usor retard, americanesc, repetarea dandu-mi senzatia ca ma trage de maneca sa fiu mai atenta la citit. Insa am inteles repede ca este doar vorba despre sublinierea framantarilor exprimate: Him basa, tot drumul pana dupa fluviu, vedea in cei pe care ii intalneste pe drum ca “se uita la el si la <oamenii oachesi> ai satrei ca la niste morti”.
Pe drum, Him basa realizeaza ca satra ar trebui sa traiasca la maxim tot ce poate trai. Convins de aceste priviri ciudate ale celor intalniti pe drum si de urletele a moarte ale cainilor satrei. Isi lasa astfel si pe al cincilea fiu, cel mai mic, Alimut, sa se insoare pe drum cu Kera, iubita lui cu care zi de zi ingrijeau ursii dansatori, neasteptand sa faca nunta mare cand le-o fi mai bine, mai ales ca-l dorea a fi urmatorul bulibasa.
Ajungand dupa fluviu si venind iarna geroasa peste ei, se adapostesc in niste hrube sapate in pamantul pietros. Insa incepe o grea suferinta de frig si foame. Pe masura ce trec zilele, animalele mor, oamenii incep sa se inraiasca, dezertorii soldati ii pun la incercare, conflictele incep sa fie mult mai multe. Satra inceapa sa moara incet incet, nasterile sunt grele, pruncii nu supravietuiesc si toti incep sa creada ca Him basa este de vina pentru toate. El a acceptat sa plece dincolo de fluviu, la sfatul jandarmilor. Pentru ca randuielile vechi nu mai sunt in totalitate respectate, Him basa devine deceptionat si decide ca, decat sa fie inlocuit de catre un alt tigan la conducerea satrei, mai bine se duce sa moara de frig in crangul de langa hrube. Nerespectarea randuielilor inseamna pentru el destramarea satrei.
La venirea primaverii, Oarba ii conduce pe tiganii ramasi inapoi in Romania, cu oameni care trag la carute in locul animalelor si cu o caravana de 6 carute cu coviltir in loc de 30.
Stilul de scriere al lui Zaharia a fost pentru mine magic. Am ramas impresionata si de presararile psihologice ale tiganilor, prezentate atat de usor si de fluid pe parcursul romanului. In capul meu, femeia tiganca e doar o unealta pentru barbatul tigan, insa Zaharia m-a convins ca ei chiar sunt indragostiti, poate nu toti, dar cei care sunt, raman, si cei care raman, sufera. Pana cand pieile lor se usuca.
O carte pe care a dat-o vecina afara din casa si am zis ca merita sa ii dau si eu o citire inainte. E o carte subtire, scrisa mare pentru o intelegere cat mai usoara. O recomand incepatorilor de “as vrea sa imi fac ordine in viata”. Ajuta la intelegerea de baza a celor trei concepte si ofera niste exercitii dovedite a aduce relaxare si liniste.
Este o carte sau un set de instrumente pentru a te convinge sa gandesti mai inteligent, mai intens si diferit, deseori ca un copil de 8 ani, pentru ca e mai sanatos.
Exemplele sunt de la cum sa convingi un bebe sa foloseasca toaleta pana la cum sa scapi de bacteria H. Pylori sau cum sa verifici un om de diverse boli cu metode empirice, din sclavagism.
Am primit cartea imprumut de la unul dintre prietenii nostri, specialist in lemn, care se duce la biserica mult mai des ca mine. Mult.
De fapt i-o oferise ca “sfat de cititor” sotului mei, insa nu m-am putut abtine sa nu o deschid. Si am gasit un mic rezumat al mai multor carti de psihologie si de dezvoltare personala povestite americaneste, cu exemple de intamplari adevarate.
O carte draguta care poate ajuta, cu siguranta, multi oameni care cauta raspunsuri la gandurile de peste zi. O carte de pilde.
O carte pe care o citesti in cateva ore. Nu o poti lasa din mana, este un thriller bine scris care te tine in priza. Nici nu te streseaza nici nu te agita. Este fix o doza minima de adictie pe care ti-o da firul povestii terapeutului si dorintei sale de a o salva pe Alicia, criminala sotului ei.
Insa Alicia nu mai vorbeste, iar de aici se tese firul povestii intr-un mod gratios. Povestea doar se lasa ghicita, dar, la final, vine cu adevarul “la care nici cu gandul nu gandeai”.
O culegere de povestiri dragute, triste si mai putin triste despre orice si cu oricine. Bune de citit pe repede inainte. Poate chiar cand mergi pe bicicleta 🙂
Nu stiam pana la aceasta carte ca Elon e african! Vance prezinta in detaliu evolutia lui Musk, de la copilaria dificila din Africa de Sud pana la escaladarea celui mai inalt varf al lumii afacerilor. Vance a petrecut peste 50 de ore de conversatii cu Musk si a intervievat aproape 300 de oameni pentru a putea spune povestile tumultoase ale companiilor revolutionare ale lui Musk si pentru a-i face un portret complex omului care a transformat si a inovat industria americana, facandu-si in acelasi timp si numerosi dusmani.
Musk insa nu a avut niciun control asupra acestei biografii, asa ca pe ici pe colo trebuie sa raman sceptica.
Mi-a placut cartea, usor plictisitoare. Nu stiu daca o recomand neaparat.
Trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca habar nu avea ca Erskine Caldwell este un scriitor atat de mare, de teapa lui Hemigway sau John Steinbeck.
Imi zic ca trebuie sa gasesc ceva bun atunci in romanul asta, si incep sa-l citesc cu cea mai mare curiozitate. Nu m-a dezamagit nicio clipa.
Pensionara Jenny tine sub acoperisul ei, cu chirie, o fosta profesoara decazuta, Betty si un pitic circar, Veasey, cu care din cand in cand se mai retrage in camera ei, Pe principiul “sunt exact asa cum ma vedeti si daca nu va place, nu va uitati”, Jenny lupta pentru convingerile ei si nu sufera de rusinea faimei neplacute cu care ea si casa ei sunt etichetate.
Ne loveste apoi foarte tare segregationismul si misoginismul. In fata lor insa Jenny ramane neclintita si desi cateodata ii spui chiar tu “opreste-te, femeie, ca o sa mori de mana lor” continui sa crezi in ea pana la capat. Ramane amarata fara casa careia barbatii ii dau foc, insa nu renunta nicio clipa la crezul ei si iese invingatoare, chiar daca a nimanui.
De cate ori ma intorc la Doina Rusti, nu mai pot de drag! Este atat de diferita si magica incat orice scrie e pe gustul meu.
Mata Vinerii este despre retete vrajitoresti care ajuta la impletirea destinelor oamenilor vremii. Insa nu atunci cand pica in mana unora care nu le inteleg pe de-a-ntregul consecintele, cineva trebuie sa ia fraiele in mana si sa incerce sa rezolve situatiile cat mai repede posibil.
Intram iarasi intr-un Bucuresti vechi, ravnit de mine, personal, si intalnim persoanje, vrajitoare si vrajitori, boieri si doamne, argati si multi altii care joaca pe paginile romanului cu atata lejeritate incat te simti pe o scena atat de bine pusa la punct incat iti vine sa aplauzi.
M-am regasit in Mata Vinerii si in incercarile ei initiatice de pe parcursul romanului si am suferit langa ea cand, singura, la 14 ani, a trebuit sa-si ia viata in maini in capitala tarii, cu un bagaj de lucruri de facut cat pentru 20 de oameni mari. S-a descurcat ireprosabil. Bravo, Patca!
