
Am luat cateva carti de la strabunica fiicei mele, ocazie cu care am inceput sa citesc carti publicate in anii `60 -`80. Coperta acestei carti nu m-a atras deloc, am vrut sa o dau, dupa care m-am razgandit. Si bine am facut.
Cartea este o maxima caterinca, chipurile despre o calatorie in timp. De fapt, este o carte despre un colonel stafidit (mumie, adica mort si neingropat) care, tinut in apa la temperatura corpului cateva zile, promite reinvierea.
Am ras mult la cartea asta, am citit cuvinte si sintagme uitate demult si mi-am amintit cum limbajul nostru se schimba probabil din 50 in 50 de ani.
Leon, proaspat reintors dupa cativa ani de munca in ocna, la sare, aduce acasa tot felul de bagaje, cadouri, lucruri ciudate si banii pe care i-a strans cu atata truda, ca sa se poata in sfarsit casatori cu iubirea vietii lui, Clementine. Intr-unul dintre bagaje l-a adus pe amaratul asta, colonelul stafidit, in varsta de 24 de ani. Stafidirea dureaza deja de 46 de ani, Leon vrea neaparat sa incerce sa-l readuca la viata. Dar cand sa-l arate prietenilor si rudelor stranse, trece pe langa stafidit si ii atinge urechea, care cade pe jos. De unde si numele cartii.
Clementine il vede si pe loc se indragosteste. Si de aici s-a dus naiba tot firul epic.
Ca stai, ca ne casatorim mai incolo, ca sa se trezeasca omul, ca sa fie si el la nunta, c-o fi c-o pati, Leon ramane neinsurat pentru moment. Decide sa-l invie pe stafidit, si, culmea, reuseste. Stafiditul e redenumit strigoi. Strigoiul incepe sa-si traiasca viata, sa-si aminteasca cine este, si insista ca frumoasa Clementine este a lui, din tinerete, deci sa faca bine sa se insoare cu el altfel o blesteama. Clementine, firava la minte, moare de frica, isi promite mana strigoiului fost stafidit dar asteapta ca el sa revina cu zestre, ca altfel nu se poate.
Leon continua sa traiasca cu inima franta, nu intelege cum a putut fi atat de idiot incat sa si-o faca cu mana lui.
Una peste alta (bla bla…urmeaza ceva aventuri ale fostului stafidit si e subliniata dragostea lui eterna pentru Napoleon), strigoiul afla in final cum ca inocenta Clementine este de fapt nepoata lui si decide sa i-o lase amaratului de Leon.
Parampampam! Case solved! Cartea e scrisa frumos, usor. Recomand.
