
Foarte buna cartea. O forfota continua si un amalgam de sentimente il invadeaza pe Puiu Faranga zi de zi incat obosesti si tu alaturi de el.
Era singurul dintre ai lui responsabil sa “improspateze” sangele neamului sau, ai carui membri se imbolnavesc din ce in ce mai des, din cauza sangelui albastru. De aceea, incepe sa umble din sat in sat sa caute o domnisoara potrivita pentru copiii lui. In drum spre un sat din Arges, se opreste impreuna cu soferul si tatal lui in Varzari, sa traga la carciuma pentru un pahar si un blid de mancare. Carciumarul i-a indrumat in curtea din spate sa-si clateasca ochii cu Ciuleandra, o hora in care fetele si flacaii isi rupeau opincile, distrandu-se.
Initial, Puiu nu observase vreo domnisoara care sa-i placa, dar nebunia jocului nu il lasa deloc indiferent. Ba din contra. Ii navali in sange ca o boala grea. De care nu mai scapa pana la sfarsitul vietii.
Ceru voie tatalui sa-l lase incerce si el, apoi se prinse in joc alaturi de ceilalti tineri. Asa o intalni pe Madalina.
Impotriva vointei ei, Madalina se redenumeste Madelaine, se scoleste in Elvetia, invata bunele maniere si, mai ales, limba franceza. Madalina devine un obiect, un proiect al rudelor lui Puiu, o plastilina modelabila intr-o viitoare sotie aproape perfecta.
Desi are 13-14 ani, Madalina isi paraseste satul natal pentru indeplinirea nevoilor boieresti. La 18, se casatoreste cu Puiu. La 22, moare de mana aceluiasi Puiu.
Lui Puiu nu i-a pasat niciodata de ea. Pentru Puiu, femeia nu este o persoana, ci o modalitate de a-si satisface o nevoie. Pentru Puiu, femeile sunt doar momente in viata. Nu il intereseaza loialitatea lui dar este in schimb gelos pe orice alt barbat ii priveste sotia.
Intr-o asemenea criza de gelozie inchipuita, o omoara sugrumand-o pe cea care, fetiscana fiind, si-a parasit lumea pentru el.
Policarp Faranga, tatal sau, e cel care continua sa-l protejeze excesiv pe Puiu, incercand sa-l scape de puscarie, internandu-l intr-un sanatoriu unde un anumit doctor ar fi trebuit sa-i scrie un raport favorabil unei boli psihice.
Si, de aici, incepe de fapt cartea. Talentul incontestabil al lui Rebreanu de a prezenta, prin simple cuvinte, intregul proces prin care trece Puiu in zilele in care sotia sa zacea pe un catafalc asteptand sa fie inmormantata, si dupa, sunt atat de natural scrise incat trec pe langa tine simtaminte puternice, pentru care te intorci din drum la randul dinainte.
Doctorul este insa fostul iubit si promisul Madalinei, acest statut neajutandu-l prea mult pe Puiu in drumul lui catre nebunie.
Frumos, complex, trist si atat de valoros, romanul lui Rebreanu a castigat un loc de cinste in topul cartilor mele preferate.
Nu, sper sa nu joc Ciuleandra in mijlocului camerei mele dintr-un sanatoriu, dar sper sa nu uit cartea asta niciodata.
