Am fost impresionata cand am primit cadou aceasta distopie de la fiica mea cea mare (acelasi autor cu Ferma Animalelor). M-a bucurat ca a inteles ca o carte imi face cea mai mare placere.
Mi-a luat ceva sa ma conving sa o citesc si apoi mi-a mai luat ceva timp sa ma conving sa o termin. Nu m-a prins din prima, trebuie sa recunosc, insa ulterior povestea in sine si-a gasit carlige si la mine.
Vorbeste despre o lume in care iti este interzis sa gandesti, in care esti urmarit la fiecare pas de “tele-ecran” si in care relatiile intre membrii sai sunt aproape inexistente. Eroul nostru, Winston Smith, se chinuie sa gandeasca mai mult decat ii permite partidul si tine de amintirile sale ca de cea mai mare credinta a sa, pentru ca stie ca in amintiri sta de fapt singura oasa in care gandirea ii era permisa si adevarul ii era revelat, fara interferente politice.
Partidului i se spune Fratele cel Mare, iar comunicarea se face intr-un limbaj de lemn denumit “neolimba”. Motto-ul partidului este: „razboiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranta este putere”.
Incearca sa inteleaga nevoile partidului ca sa poata sa-l impiedice sa se extinda si mai mult, intra intr-o relatie cu o alta muncitoare cu care incepe sa se vada pe ascuns insa, intr-un final, este arestat de partid si torturat, de principiu, fara o nevoie de a obtine alte informatii, ci doar pentru ca asa isi impunea partidul crezul.
Cedeaza, la final, si accepta iubirea neconditionata catre Fratele cel Mare.
(citind doar fragmentul cartii “Colectivismul oligarhic” pe care eroul il citeste in carte este suficient pentru cei care doresc sa inteleaga ca “peste tot este la fel, dpdv politic, strategic, economic, de cand lumea si pamantul”).
Recomand.