O carte cu mai multe capitole care isi regasesc esenta in intrebari relevante ale omenirii.
Capitolul 1 – Incepe ca Alchimistul, intr-un Bagdad vechi, cu un alchimist care, in loc sa caute sa transforme lucrusoare in aur, cauta sa-si convinga un alt client (eroul nostru, Fuwaad) sa treaca prin masinariile timpului unde-si poate intalni eul din viitor, mai batran cu 20 de ani.
Ii spune povestea franghierului si a tesatorului, pt convingere. Insa Fuwaad decide ca doreste sa calatoreasca in trecut, nu in viitor, asa ca merge in Cairo, in pravalia fiului alchimistului, de unde poate face asta. Ajunge in trecut, trece iarasi prin aceleasi traume doar ca sa descopere ca nu poate schimba nimic.
Capitolul 2 – Toti oamenii (un fel de robotei de metal) traiesc datorita aerului, argon, pe care il imbuteliaza in plamani si pe care ii schimba cand se golesc cu alti plamani cu aer, fie la statie, fie acasa, in functie de gradul de socializare pe care si-l doresc. Unul dintre ei doreste sa exploreze mai adanc acest ansamblu numit corp, asa ca isi creeaza contextul unei autodisectii a cutiei craniene. Creierul era realizat din foite de aur, metalul cel mai maleabil si mai ductil, iar aerul era mediul gandurilor lor (memoriei).
Capitolul 3 – Dragostea femeilor fata de animale provine dintr-un imbold sublimat de crestere a copiilor? Digientii, animalutele avatar, ajuta? In capitolul cu digientii, dupa ce ajungi sa parcurgi suficient, realizezi ca de fapt nu vorbesc despre animalute, ci mai degraba despre cresterea copiilor, normali sau cu sindrom Down, si deciziile luate de “crescatori” care ii pot afecta iremediabil.
Capitolul 4 – … si tot asa. Restul cartii a fost citita pe repede inainte, trebuie sa recunosc ca nu m-a prins prea tare.