Acum 5 ani, tot in “luna lui martie”, am incercat prima oara sa citesc aceasta carte. Nu am fost pregatita pentru ea atunci, acum am fost rugata din nou sa incerc sa o citesc si m-am pregatit mai bine inainte.
In sensul ca am citit tot ce puteam citi despre carte si despre autoare, astfel incat sa nu mai ia pe nepregatite orice “cotire” voi gasi in carte.
E departe de a fi o carte pe care o apreciez, asta este clar. Ideea cartii este o saga inter-generationala ruseasca si modalitatea in care, la sfarsitul vietii din pacate, intelegem ca noi am dus mai departe toate cele taraganate in neamul nostru pana atunci, sau toate genele pe care neamul nostru le are de sute de ani.
Insa lucrul asta il afli sau intelegi abia la final, cand Nora interpreteaza intregul roman prin ochii batranei bolnave de cancer.
In rest, insa, este o plimbare usor haotica printe generatii diferite din neamul Norei, fiecare cu povestile lui (frumoase, de altfel). Citirea scrisorilor de-o viata dintre bunicii ei o ajuta pe Nora sa inteleaga, la finalul vietii, cum ca a fost nascuta si ea, ca si altii inainte ei si ca si altii dupa ea, doar sa duca mai departe firescul neamului.
Atat. E scrisa frumos, insa nu m-a prins prea mult nici a doua oara.