O carte cu dus intors. Acum mi-a placut, acum m-a enervat.
Titlul este explicat la finalul cartii. “Trei mere cad din cer” este o formula obisnuita de final al basmelor armenesti: unul il rasplateste pe cel care a povestit, altul i se cuvine celui care a ascultat, iar al treilea e sortit celui care a crezut in puterea binelui.
Intr-un sat izolat, situat la inaltime in muntii Armeniei, o comunitate strans unita se cearta, barfeste si rade. Singura lor legatura cu lumea exterioara este un fir telegrafic vechi si un drum de munte periculos, pe care chiar si caprele abia reusesc sa-l parcurga.
Personajele sunt foarte multe si gradele de rudenie dintre ele sunt intortocheat prezentate. Atatea fire narative m-au cam ametit. Cred ca daca ramanea la povestea Anatoliei era mai mult decat suficient pentru toate lumea si, poate, mai frumos. Aveam timp sa ma bucur de carte.
“Cel mai tare doare ca nu poti sa-i imbratisezi pe cei care n-au mai putut sa te astepte”. Deci da, cartea e scrisa de un om bun.