Am cumparat “The Complete Chronicals of Narnia”, publicata de Penguin Books in anii ‘60 de pe Facebook, la mana a doua (sau, la a cata o fi fost). Arata magic, va zic de-acum! Parca deschizi trecutul cuiva, ma urmareste un sentiment de vina ca intru in casa cuiva care lipseste cand deschid carticelele astea mici si vechi. Umblu cu ele mai ceva cum tin margaritarele in mana, primavara, sau cum culeg ghioceii din padure, iarna. Ati cules vreodata ghiocei? Sunt puternici si firavi in acelasi timp, nu e deloc usor.
The Magician’s Nephew. Deschid cartea. Obisnuita sa citesc repede, trec peste randurile de introducere. Dupa 2 randuri, ma opresc. Trag aer in piept si o iau de la capat. Mai r a r. Mult mai r a r. Introducerea merita citita de vocea celui de la National Geographic. Sau de cel din trailerele de la Disney. Suuuuper smooth, gros, calm, incet. Wow. Se termina cu “if you wish to know the answer to this (…)” si apoi “for ages 9 to 13”. Apai clar. Eu. E pentru mine. Si ma apuc de treaba, alaturi de leul Aslan, de Polly si Digory, spre Narnia!
O carte cu mai multe capitole care isi regasesc esenta in intrebari relevante ale omenirii. Capitolul 1 – Incepe ca Alchimistul, intr-un Bagdad vechi, cu un alchimist care, in loc sa caute sa transforme lucrusoare in aur, cauta sa-si convinga un alt client (eroul nostru, Fuwaad) sa treaca prin masinariile timpului unde-si poate intalni eul din viitor, mai batran cu 20 de ani. Ii spune povestea franghierului si a tesatorului, pt convingere. Insa Fuwaad decide ca doreste sa calatoreasca in trecut, nu in viitor, asa ca merge in Cairo, in pravalia fiului alchimistului, de unde poate face asta. Ajunge in trecut, trece iarasi prin aceleasi traume doar ca sa descopere ca nu poate schimba nimic. Capitolul 2 – Toti oamenii (un fel de robotei de metal) traiesc datorita aerului, argon, pe care il imbuteliaza in plamani si pe care ii schimba cand se golesc cu alti plamani cu aer, fie la statie, fie acasa, in functie de gradul de socializare pe care si-l doresc. Unul dintre ei doreste sa exploreze mai adanc acest ansamblu numit corp, asa ca isi creeaza contextul unei autodisectii a cutiei craniene. Creierul era realizat din foite de aur, metalul cel mai maleabil si mai ductil, iar aerul era mediul gandurilor lor (memoriei). Capitolul 3 – Dragostea femeilor fata de animale provine dintr-un imbold sublimat de crestere a copiilor? Digientii, animalutele avatar, ajuta? In capitolul cu digientii, dupa ce ajungi sa parcurgi suficient, realizezi ca de fapt nu vorbesc despre animalute, ci mai degraba despre cresterea copiilor, normali sau cu sindrom Down, si deciziile luate de “crescatori” care ii pot afecta iremediabil.
Capitolul 4 – … si tot asa. Restul cartii a fost citita pe repede inainte, trebuie sa recunosc ca nu m-a prins prea tare.
Matthew și Diana se intorc din Anglia elisabetana si isi continua misiunea de a localiza Cartea Vietii si de a deslusi numeroasele ei secrete. In acelasi timp, ei trebuie sa se pregateasca pentru nasterea gemenilor lor, precum si sa depuna eforturi pentru a abroga legamantul, astfel incat vietile lor si ale copiilor lor sa nu mai fie amenintate de Congregatie. Intre timp, pandit in umbra este un rau care cauta sa distruga familia de Clermont iar unul dintre copiii vampiri ucigasi ai lui Matthew, Benjamin, sta intre ei si carte. Daca Matthew si Diana spera sa-l invinga pe Benjamin, trebuie sa se bazeze pe camarazii lor si pe unii dusmani din trecut.
Gemenii se nasc, o vampiroaica si un vrajitor, Baldwin ii accepta pana la urma, Benjamin este infrant, Diana este pusa membru la masa Congregatiei si toata lumea traieste fericita ever after.
Insa trilogia nu a fost citita neaparat pentru firul ei epic, ci pentru ca “Despre trilogie cu AI”:
Trilogia „All Souls” („Toate sufletele”) a lui Deborah Harkness, formată din romanele „A Discovery of Witches”, „Shadow of Night” și „The Book of Life”, este mai mult decât o poveste de dragoste cu elemente supranaturale. Sub suprafața narativă captivantă se ascund teme profunde și simboluri care îmbină alchimia, istoria, știința și identitatea. Iată câteva înțelesuri ascunse și teme centrale: alchimia ca metaforă a transformării interioare, dragostea interzisă – o alegorie a diferenței și acceptării, puterea cunoașterii și recuperarea memoriei, femininitatea sacră și puterea latentă, timpul ca spirală, nu linie; cartea vieții – ADN-ul magic și memoria colectivă, frica de celălalt și controlul social; moartea și nemurirea – prețul cunoașterii.
(„Descoperirea vrăjitoarelor”) Teme și simboluri: 1. Negarea și trezirea puterii: • Diana refuză magia, simbolizând auto-negarea potențialului interior. • Descoperirea manuscrisului Ashmole 782 declanșează un proces de inițiere – începutul unei călătorii de transformare spirituală. 2. Alchimia începutului – Nigredo (negrul): • Culoarea neagră în alchimie semnifică moartea vechii identități. • Cartea începe cu Diana în negare, trăind printre muritori, dar e atrasă în lumea supranaturalului – un moment de „moarte” simbolică. 3. Biblioteca Bodleiană ca templu al cunoașterii: • Spațiul sacru al cercetării devine poarta către adevăruri ezoterice și tărâmuri ascunse – un axis mundi (punct de întâlnire între lumi). 4. Iubirea ca forță disruptivă: • Legătura Diana–Matthew încalcă legile lumii lor, sugerând o iubire arhetipală, transgresivă, alchimică, care declanșează transformarea tuturor. 5. Ashmole 782 – manuscrisul pierdut: • Este simbolul memoriei ancestrale, al identității genetice și magice, dar și al cunoașterii interzise, ca o paralelă cu Pomul Cunoașterii.
Volumul II – Shadow of Night, („Umbra nopții”), Teme și simboluri: 1. Călătoria în trecut – întoarcerea la origini: • Diana și Matthew călătoresc în 1590, trăind o regresie mitologică: trebuie să-și înfrunte trecutul pentru a se elibera în prezent. • Trecutul funcționează ca laborator al inițierii: aici se învață arta, magia, alchimia, acceptarea de sine. 2. Albedo – purificarea: • Al doilea stadiu alchimic (albedo – alb) simbolizează curățarea și separarea esențelor. • Diana își acceptă magia (învață de la alte vrăjitoare), iar Matthew confruntă traume și greșeli vechi. 3. Vrăjitoarea țesătoare (weaver): • Diana descoperă că e o „weaver”, o creatoare de vrăji, simbol al arhetipului Marii Țesătoare, forță feminină creatoare (asemănătoare cu Moira, Clotho, Ariadna). 4. Matthew în confruntare cu sinele său întunecat: • Întâlnește un sine trecut, mai întunecat, simbolizând Umbra jungiană. • Împăcarea cu sinele propriu e necesară pentru a deveni întreg. 5. Personaje istorice – oglinzi simbolice: • John Dee, Rudolf al II-lea, Kit Marlowe – toți sunt arhetipuri ale căutătorului, magului, trădătorului, reflectând dilemele interioare ale protagoniștilor.
Volumul III – The Book of Life, („Cartea Vieții”), Teme și simboluri: 1. Rubedo – împlinirea alchimică (roșul): • Ultimul stadiu al transformării alchimice. Diana și Matthew devin întregi, nu doar individual, ci ca uniune alchimică a contrariilor. • Rubedo e simbolul realizării finale – aurul spiritual. 2. Cartea Vieții – ADN-ul magic al creaturilor: • Manuscrisul se dovedește a fi făcut din piele de creaturi – o carte vie, literal. • Simbol al interconectivității și unității speciilor, și al faptului că adevărul nu e separat de corp, ci întrupat. 3. Nașterea gemenilor – împlinirea simbolică a uniunii: • Copiii Diana–Matthew sunt simbolul Noii Alchimii – o lume unde diferența nu e pericol, ci sursă de creație. • Ei sunt „copiii speranței”, arhetipuri ale începutului unei lumi noi. 4. Congregation-ul în colaps: • Ordinea veche, represivă, e pusă sub semnul întrebării. Simbol al trecerii de la autoritate rigidă la libertate individuală. 5. Memoria și identitatea reconfigurate: • Toate personajele se transformă prin recuperarea adevărului: genealogic, magic, emoțional. • Acceptarea trecutului e ceea ce face posibil viitorul.
Concluzie simbolică a trilogiei:
Trilogia urmărește o cale inițiatică în trei trepte: 1. Nigredo – moartea falsului sine (vol. I) 2. Albedo – curățirea și revelarea esenței (vol. II) 3. Rubedo – împlinirea și renașterea într-o formă nouă (vol. III)
Este o parabolă alchimică despre cunoaștere, iubire, moștenire și integrarea sinelui. Diana este căutătoarea, Matthew este gardianul cunoașterii, iar împreună aduc o lume în care diferența nu mai este blestem, ci promisiune.
Pentru ca nu puteam sa nu continui, iata-ma in fata volumului al doilea.
Suntem in Anglia anului 1591. Cartea incepe lin, poate prea lin pentru unii cititori, cu prezentarea locului si spatiului in care ajung, cu prezentarea personajelor, cu perceptia Dianei asupra personajelor si modalitatea in care ea invata sa se adapteze cat de repede posibil intr-o lume in care femeia aproape nu conta.
Ramane gravida, insa pierde copilul. Nu uita niciodata ca e venita acolo sa invete vraji si sa gaseasca manuscrisul Ashmole 782, toate astea ramanand in viata.
Cu adevarat, aventurile incep pe la pagina 500. Cand Ashmole 782 incape din nou pe mainile Dianei, de data aceasta fiind studiat cu un interes major din partea amandurora. Paginile lipsa erau niste picturi medievale (anluminuri) reprezentand un copac, arbur Dianae, cu fructe rosii si trunchi facut din trupuri chinuite, a doua era pasarea Phoenix (imaginea pe care i-o trimisera parintii ei) iar a treia o inclestare sau imbratisare de dragoni din care picura sange care dadea nastere unor siluete palide. Cartea mirosea in continuare a mucegai, insa nasul fin al lui Matthew descoperi adevaratul motiv: manuscrisul nu era facut din hartie, ci din resturi “umane”, piele pt pagini, oase pt clei pt lipirea frunzelor, par, sange amestecat in cerneala, de varcolaci, vrajitoare si demoni. Cartea mirosea a moarte. Textul nu se putea citi, literele isi schimbau locurile sau forma.
Pagini mai incolo ma umplu de patriotism, gasind neamul Draculestilor precizat a fi “cel mai important mit despre vampiri”, asa cum il vad oamenii, dar neam razbunator de vampiri, asa cum il vad restul vampirilor, mai ales pentru ca nu sunt de acord cu ideile celorlalti asupra Islamului si a otomanilor. Vlad Dracul era patriarhul clanului, insa una dintre progeniturile lui, Vlad Tepes, a fost singurul ticalos negru la suflet din clan. Se pare ca Baldwin, fratele lui Matthew, a fost cel care i-a smuls capul si l-a ingropat la 50 de km. de restul trupului.
Spre sfarsitul cartii Diana are parte de 3 vesti cu adevarat importante: se intalneste cu tatal ei, Em moare din cauze necunoscute (poate pentru ca ei au influentat schimbari din cauza calatoriei lor in timp mai mare de doua saptamani) si este iarasi gravida, cu gemeni. Se intorc cu toti la Sept Tours, in zilele noastre.
Emile este diagnosticat cu Alzheimer precoce la 26 de ani, i se spune ca va muri in aproximativ 2 ani asa ca decide sa plece cu rulota intr-o calatorie in Pirinei cu oricina va raspunde anuntului bizar de invitatie postat de el.
Ii raspunde Joanne, fata cu palarie neagra cu boruri largi si aventura incepe. Pe carari de munti, prin luminisuri de padure si prin parcari de rulote, Emile si Joanne incep sa se cunoasca unul pe celalalt. Intr-un pat de spital unde s-a trezit brusc, neamintinudu-si cum a ajuns acolo, Joanne intelege ca nu are niciun drept legal sa decida ceva pentru Emile, daca i se intampla ceva, ba mai mult, poate fi data in judecata ca se afla cu un bolnav care nu poate lua singur decizii in aceasta calatorie bizara. Asa ca fug din spital si se hotarasc sa se casatoareasca, ca sa-si poata continua calatoria, insa fara un domiciliu stabil de minim 30 de zile oriunde altundeva in afara adresei de domiciliu sau resedinta nu ii poate casatori nimeni. Se stabilesc asadar intr-un sat pitoresc, Eus, pentru o luna.
In noaptea nuntii se decid sa joace Monopoly iar cine pica la inchisoare este obligat sa raspunda la o intrebare ca sa poata iesi, in speranta ca asa se vor cunoaste mai bine. Si asa aflu, fix in mijlocul cartii, de ce se numeste “Tot albastrul cerului” – din cauza lui Tom Blue, un baietel cu nevoi speciale, care statea mereu si se uita la cer ore intregi, apoi picta foarte multe picturi exclusiv cu albastru, pe care apoi le mototolea si le arunca la cos. Asa ca acum si Joanne se uita la cer si spera ca intr-o zi el sa gaseasca exact nuanta de albastru care il va face fericit. Si ca se vor reintalni. Iar Emile incepe sa creada ca Joanne este un simbol al sperantei in inima unui taram al dezolarii.
Apoi incep sa inteleaga ca poate nu albastrul il obseda sau miscarile de pe cer in sine. Ci poate doar imensitatea si profunzimea pe care le sugera. Si, incercand sa reproduca imensitatea pe foi, incercand sa patrunda misterul imensitatii, sa-l reprezinte, sa-l recreeze….nu-i iesea, mototolea foile si incerca din nou.
Joanne il invata pe Emile sa savureze o prajitura. Textura, gust, imagine orice. Sa observe. Doar sa observe. Sa nu judece nimic. Poate fix un fel de meditatie constienta, contemplativa? Sa observi clipa prezenta si sa intelegi cum aceste detalii exterioare se rasfrang in interiorul tau.
Emile raspunde telefonului lui Joanne si apuca sa discute cu Leon cat sa afle ca Tom Blue a fost de fapt fiul lor autist, care a murit inecat sub grija lui Leon…traumele ei incep sa iasa la suprafata, dar nu apucam prea mult sa ne concentram pe ele pentru ca Emile incepe sa se simta din ce in ce mai rau, isi pierde memoria foarte des, devine agresiv, nu o mai recunoaste pe Joanne si sfarseste crezand cu tarie ca e mama lui.
Singura promisiune cu care Joanne pleaca din toata aventura cu Emile este ca, acolo sus, va avea grija de Tom Blue.
Recomandata de o prietena draga mie, prima carte dintr-o trilogie despre vrajitoare. Am promisiunea ei ca ma va prinde. Sa vedem 🙂
Este despre Diana, o vrajitoare mai speciala decat celelalte, alegand sa nu isi foloseasca magia aproape deloc, cel putin pana la treizeci si ceva de ani. Profesoara la Oxford, isi petrecea timpul liber in biblioteca facultatii (Bicbiloteca Bodleiana) , unde l-a si intalnit pe vampirul Matthew, un barbat extraordinar de frumos si de intrigant, vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cat de periculos, pe atat de enigmatic.
Pe langa vrajitoare si vampiri, restul fiintelor de pe pamant mai sunt demonii si oamenii. Incepe o relatie de aproape prietenie cu Matthew, care o protejeaza instinctiv de restul fiintelor. In biblioteca in care Diana studia in fiecare zi si in care intrase in posesia manuscrisului vrajit-alchimic Ashmole 782. Desi lucruri bizare a trait si simtit atingand si rasfoind manuscrisul, nu a banuit niciodata ca este ravnit de restul de vrajitoare si demoni sau vampiri cu atata ardoare incat sa ii puna viata in pericol. Acesta este si motivul pentru care Matthew decide sa o duca la castelul mamei sale, Ysabeau, din Franta, in speranta ca acolo va fi si mai greu pentru oricine sa o atace.
Insa nu mult dupa sosirea lor acolo, chiar in ziua de dupa ce s-au sarutat, a aparut la castel vampirul Domenico, care a spus ca a venit singur doar sa-i aminteasca despre decizia Congregatiei (alcatuita din 3 demoni, 3 vrajitoare – unul dintre ei chiar Peter Knox, vrajitorul cu gluga maro care ii daduse de furca in biblioteca, 3 vampiri – unul dintre ei insusi Domenico) ca un vampir si o vrajitoare nu pot avea o relatie. Lucrurile se incing, Ysabeau ridica stindardul familiei (un sarpe care isi inghite propria coada) pe unul dintre turnuri sa avertizeze satul de eventuale probleme cu alti vampiri iar Diana este trimisa in turn sa astepte decizia luata de cei doi.
Matthew se intoarce si afirma ca nu vor mai fi deranjati, nu vor intra intr-o relatie ca sa nu creeze prea mare deranj. Diana este insa cea care nu suporta sa i se spuna pe cine trebuie sa iubeasca, asa ca incepe o mare perioada de forfota si cautare a adaptarii pentru ea. Pana la urma, sa se foloseasca de propria magie parca nu mai e un gand atat de indepartat. Insista sa nu renunte si ii declara asta lui Matthew, impreuna cu toata dragostea ei, asa ca devin impreuna proscrisi ai acestor neamuri fabuloase, care considera iubirea dintre ei a dezechilibra regulile care tin lumea lor speciala laolalta.
Si romanul continua cu o neincetata urmarire a lor de catre trimisi ai Congregatiei, cu intentia vadita de a-i ucide. Fug in casa lui Sarah si a lui Em, o casa speciala si vrajita, cu propria ei personalitate, plina de fantome prietenoase care asista la noile drame. Sunt atacati virulent de catre vampiroaica Juliette, nascuta vampir special pentru a-i tine companie lui Matthew, cu mult timp in urma. Aproape il ucide cand Diana accepta in sfarsit ca e vrajitoare si ajunge sa o ucida prin foc. Niciun loc nu mai devine sigur pentru noua pereche, de aceea Matthew decide ca Diana ar trebui sa il ia cu ia intr-o calatorie in timp, pentru ca doar in timp se mai pot ascunde, cel putin o buna perioada.
Ajunge sa aleaga pentru ei Anglia lui 1590, perioada in care vrajitoarele si-au trait gloria. Si asistam la o tranzitie usoara catre al doilea volum, “Scoala noptii”. Astept cu interes!
Am inceput sa plang de la pagina 60. Acum nu o mai pot lasa din mana, trebuie sa aflu tot.
Razboiul din Siria vazut prin ochii unor copii si adolescenti fara parinti (care sunt fie morti fie in inchisori) nu este un razboi usor de citit. Salama, studenta la farmacie, ramane singura ruda a cumnatei ei gravida, Layla. Lucreaza zi de zi la spitalul din oras. Are mainile pline deja de cicatrici la numai 19 ani, si-a pierdut parintii si fratele si face operatii copiilor raniti carora spera sa le mai acorde o sansa la viata. Plange incredibil de mult, ridica apoi capul si merge mai departe, aduna trauma dupa trauma, incepe sa devina putin schizofrenica avand un prieten imaginar, Khawf, care o imboldeste mereu sa paraseasca Siria cat de repede, pe apa, pana in Italia (Siracuza) si apoi in Germania.
In sufism, khawf (frica) denota abtinerea nu numai de la tot ceea ce este interzis, ci si de la faptele de la care este recomandabil sa te abtii. In germana, insa, se traduce cu angst (hm…ce-or zice cunoscatorii de mezeluri? aia de i-au pus numele stiau? se gandeau la abatoare si mult sange?)
Nu are banii necesari drumului dar nici nu mai are nervii necesari supravietuirii constante in Siria, fara caldura, apa, mancare. Insa ar face orice pentru Layla, cea mai buna prietena a ei, acum cumnata, si bebelina ei, care se va numi tot Salama, ca si ea. Layla fiind singura supravietuitoare a razboiului dintre toate rudele ei, nu concepe viata SI fara ea.
Intr-una dintre zilele traumatizante de la spital il intalneste pe tanarul protestatar Kenan, pe a carui sora o salveaza de la moarte si al carui frate deja nu mai vorbeste deloc din cauza socului la care a fost supus o data cu moartea parintilor lor. In scurt timp realizeaza ca la nunta fratelui sau Hamza cu Layla, mama lui Kenan si mama ei decisesera deja ca ei doi sunt sortiti si urmau sa se intalneasca familiile lor pentru definitivarea planurilor. Insa acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata, “viata care ar fi putut fi” nu a mai putut fi planificata.
Si romanul continua cu intamplari, mai degraba orori ale razboiului, care iti fac parul sa ti se ridice, continui
sa citesc sfasiata pana la finalul cartii. Desi pare sa se termine fericit, oare Salama a scapat intreaga din razboi? Ca Layla nu are cum sa ne mai confirme, murise cu mult inainte ca Salama sa se convinga ca e timpul sa o scoata din Siria…..
Carte recomandata de TikTok, am cumparat-o absolut impulsiv, ca era vopsita frumos pe pagini si am zis ca arata asa de bine ca trebuie sa fie a mea. Mi-a ajuns o carte cu pagini complet albe dar a meritat toata supararea.
O citesti dintr-o suflare, se potriveste foarte bine adolescentilor, este scrisa cu bun simt si tradusa frumos de prietena Mihaela Apetrei (nici nu stiam inainte sa cumpar cartea).
“August 1975. Patul Barbarei Van Laar e gol. Fiica proprietarilor unei tabere exclusiviste din muntii Adirondack a disparut fara urma. Este un caz alarmant, dar si mai tulburator este faptul ca nu e prima data cand un copil din familia Van Laar dispare in padurea plina de enigme si legende inspaimantatoare.
Oare este vreo legatura intre cele doua disparitii? Judyta, anchetatoarea care se ocupa de caz, descopera rapid ca nu e vorba doar despre o adolescenta ratacita in salbaticie, ci despre o istorie de familie pe care toti s-au straduit s-o ingroape. Pe masura ce investigatia scoate la lumina un trecut marcat de tragedii, devine clar ca padurea ascunde mai mult decat copaci seculari: ascunde vina, rusinea si un adevar care ar putea distruge o comunitate intreaga.”
Tolstoi spune despre Cehov ca nici el, nici Dostoievski, nici Turgheniev, nici Goncearov nu au putut scrie ca el, pentru ca Cehov e Puskin in proza.
Incep chiar cu nuvela “Doamna cu catelul”, o traire intensa de relatie in afara casniciei, la distanta, intre Anna Sergheevna si Dimitri Dimitrici. End of story. 30 de pagini.
“Salonul nr. 6” – aici am intalnit o tehnica literara des intalnita in romanele politiste, mai ales, rasturnarea intrigii sau rezultatul surpriza. Schimbare de destin. Trebuie sa recunosc ca m-a prins Cehov cu personajele lui mai putin intregi la cap din salonul nr. 6, aripa de nebuni a unui spital uitat de lume.
Dupa introducerea in curtea spitalului si prezentarea salonului cu pricina, Cehov incepe sa ne introduca personajele, unul cate unul, insa legati suntem din primele pagini de anxiosul Ivan. Dupa ce continuam firul epic, dam de doctorul Andrei, pe care nu-l apreciem, evident, pentru ca nu se apreciaza nici el. Si, usurel, ni-l fura pe Ivan din rolul personajului principal si se afunda el in rol, nelasandu-ne timp sa regretam prea mult. Si ni-l readuce in fata ca personaj secundar, sustinator infierbantat al declinului doctorului Andrei, care, cu sau fara voia sortii, este considerat “razna” si impins din bratele “prietenilor” direct in salonul nr. 6, unde in sfarsit intelege drama pacientilor si moare, a doua zi, de un avc. Buna treaba, Cehov!
“Zvapaiata” – povestea trista a Olgai, casatorita cu doctorul Dimov, amanta pictorului Reabovski, neinteleasa pana in ultima clipa a vietii sotului ei, care moare tanar de difterie. Si caruia ii promite ca se va uita la el de acum inainte ca la o icoana, cu smerenie si sfanta adoratie. Prea tarziu, Olga, prea tarziu.
“Calugarul negru” – Andrei, un schizofrenic in formare din cauza surmenajului excesiv, decide ca e vremea sa se retraga la mosie pentru o perioada de liniste, insa primeste invitatie de la Tania sa mearga pe mosia tatalui ei, lucru pe care il primeste. Horticultor inrait, tatal Taniei de fapt il convinge sa se insoare cu aceasta, din frica exagerata pe care o avea pentru a nu pierde toata munca investita in fata unui ginere care nu ar fi apreciat mosia la adevarata ei valoare. Insa, in acest timp, incep sa ii apara vedenii, cea mai pronuntata fiind aceea a calugarului negru, cu care filosofa de care ori ramanea singur. Tania il prinde de mai multe ori vorbind cu nimeni, si declara ca totul incepe sa devina prea ciudat, mai ales ca Andrei incepuse sa-l urasca chiar pe socrul sau, pe care pana atunci il stima.
Accepta un tratament, se despart insa si dupa doi ani de simtit bine, in timp ce era deja in alta relatie, lui Andrei ii reapare calugarul negru. Toata perioada in care calugarul negru nu a mai venit, Andrei nu s-a mai simtit geniu, nici frumos, tanar, fericit. Cand insa toate astea au revenit o data cu calugarul, Andrei a simtit cum ii tasneste din gura un val de sange si s-a stins, cu gandul la Tania, pentru ca al sau corp firav nu a mai putut face fata geniului.
“Casa cu mezanin” – nu prea importanta.
“Mujicii” – intamplarea care ne explica de ce intoarcerea taranului rus inapoi in sat nu mai este posibila, in mizeria si betia din care de-abia asteptase sa plece. Nikolai se intoarce impreuna cu familia, de la Moscova, in casa parinteasca, din lipsa banilor, si moare in alta mizerie, in singura camera in care traiau toti, intr-o saracie lucie.
“Acasa” – Vera revine in stepa copilariei ei, la mosie, unde mai traiau doar bunicul si matusa. Incepe curand sa o ia razna, in lipsa unei vieti pline, si, intr-un final, accepta propunerea matusii de a se casatori cu doctorul si ajunge mutata la uzina, unde acesta avea cateva actiuni. Completeaza cumva nuvela “Mujicii”, intarind ideea ca intoarcerea acasa nu este posibila.
“Agrisul” – poveste fratelui lui Ivan, Nikolai Ivanici, ajunge spre finalul vietii sa isi cumpere o mosie si reuseste sa traisca in “nobilime” ultimii lui ani. Mai conta? “Traiul dus in imbuibare si trandavie dezvolta in om ingamfarea cea mai nerusinata”.
“Omul in carapace” – In legatura de personaje cu Agrisul, Belikov, prietenul lui Ivan, e sfatuit sa se insoare. Freamatul alegerii il cuprinde brusc si ii intarzie decizia. Intr-o altercatie cu fratele Varenkai pierde si respectul acesteia. Apoi, peste o luna, moare.
“Arhiereul” – moare 🙂 si arhiereul….
“Logodnica” – descrierea framantarilor adolescentine despre maturitate si casatorie.
Si cam atat. O culegere foarte interesanta de proza a lui Cehov. Un scris frumos! Preferata mea, “Salonul nr. 6”.
O recomandare de la un utilizator barbat de TikTok. Sa nu ziceti ca pe aceasta aplicatie sunt numai prostioare. Ma asteptam la o carte misterioasa sau cu multa magie sau cu super-eroi si am primit in schimb o carte care m-a uimit. Felicitari de 100 de ori, Ana!
M-am regasit in cartea asta pe toate partile, din toate unghiurile, in toate personajele, cate putin. Rar asa ceva. A urcat atat de repede in top 10 carti de suflet incat nici acum nu cred ca s-a dus acolo atat de fulgerator.
Mai oamenilor, aceasta carte poate fi inclusa usor de tot in programa scolara de liceu. Este ATAT de importanta pentru toti. Orice pagina ai privi, orice paragraf ai alege, filoloaga din mine ar putea comenta pe respectiva fraza in pagini intregi. Este o viata de om in aproape fiecare paragraf. Este un manunchi de trairi personale, o alaturare de patanii individuale pe care habar nu aveai ca le stie si autoarea. Pentru ca de fapt tu erai unic si doar tu le pateai, pana la Ophanim.
“Fane”-le asta, popularul traitor al poporului nostru, este atat de natural si firesc in extra-inteligenta lui incat te da pe spate. Iar maica-sa, pai….e maica-sa. E mult mai “traita” decat el si, impreuna cu bunica, mult mai ALTFEL. Toate mamele din mine s-au activat la citirea crezului si parerilor mamelor astea doua (mama Mamimfera si bunica Mamana).
Initial am zis ca trebuie sa ma impresioneze ca Ophanim-Fane aude mai bine decat toata lumea, dar puterea asta a lui e doar cea pamanteasca. Acest roman mi-a intrat in sange. L-am citit imprumutat, dar n-am putut, l-am cumparat cu “cinspe” maini. Pe nerasuflate.
“Mamifera era tot la fereastra, in aceeasi pozitie, ca o statuie uitata intr-un atelier de sculptor, dupa ce a fugit ala in timpul unui cutremur. Pe fata ei se reflecta ce ii dadea caietul ala, o aproapedurere. Am inceput sa tremur, m-am lasat moale in fotoliu si am asteptat” – ce carti de parenting? Avem aici jumatate din “cei sapte ani de-acasa”.
“Mamifera face stanga-nprejur si iese valvartej, zburatacind usa, si spune apasat aici nu mai intram niciodata, atata timp cat vinde cucoana asta. Marfa e peste tot, oameni nu sunt” – abc-ul de customer care.
“…ca limba spurcata duce la o dragoste tainica si sfredelitoare, mereu descoperi ceva in celalalt daca stii sa-njuri pe aceeasi lungime de unda cu el, daca razi neplivit. Asa te legi intr-un fel unic de sufletul celuilalt si ramai mult mai mult timp si mult mai intens conectata cu el. Daca razi, nu daca plangi, plansul oboseste, epuizeaza, desface.” – tainele iubirilor nemuritoare. Daca razi neplivit, auzi 🙂
“Baiat, stie mama ce-i cu tine, simte, las-o-n amarul ei de Sorina, cine nu TE poate nu te merita, m-auzi? Ma doare ca te doare, Baiat” – start-up kit de dezamagiri in dragoste.
“Ophanim, un copil nu se naste, de fapt, niciodata. Mama simte nu doar cu sufletul, intelege nu doar cu mintea, le face pe astea si cu corpul pentru ca o mama te poarta in ea toata viata, Ophanim, daca e mama. Nicio mama nu-si naste copilul de tot, ca n-are cum, nu stie, […] Cand eu o sa mor, tu o sa descoperi unde anume iti tii sufletul” – biblia relatiilor mama copil, fantasticele trairi primordiale ale celei mai importante relatii din viata ta.
Si tot asa, tot asa, pana respiri greu, lesinat, obosit, implorand timp sa digeri tot ce vrea Ana sa spuna. Si incheie glorificand un subiect fierbinte aproape la nivel divin: “Mi-e dor sa existe nimicul, ca sa pot sa-mi trag si eu, din cand in cand, sufletul.”
