Am cumparat cartea de curiozitate, am mai aflat de niste doamne care, de-a lungul istoriei, au iesit din cutuma careia femeile sunt blande si bune, cu un talent nemarginit de a baga frica in oricine ar indrazni sa se ridice impotriva lor.
E foarte usoara, de un zbor cu avionul, maxim. Nu o recomand neaparat.
Sora-mea a cumparat cartea ca sa incerce sa priceapa cat mai multe din boala cu care a fost diagnosticata mama de curand, SLA – scleroza laterala amiotrofica. Insa, din pacate, cartea nu este despre boala lui Stephen, ci despre toate proiectele din viata lui: cercetari, gauri negre, calatorie in timp, sfarsitul fizicii etc.
Un fel de studiu despre copiii Romaniei de la 1850 pana astazi. Povesti de groaza, povesti frumoase, traditii, boli etc, toate citite si interpretate mai ales din statistici.
Este o carte interesanta, insa trebuie sa te preocupe foarte mult subiectul ca sa o poti citi cuvant cu cuvant.
Felicitari autorului pentru intentie si pentru studiu!
E prima carte a lui Khaled la care ma plictisesc. Am tras de ultimele capitole, le-am citit sarite, pe diagonala si oricum nu ar fi trebuit sa citesc. Poate din cauza ca este o poveste spusa de-a lungul mai multor generatii si din mai multe puncte de vedere, asa ca te cam pierzi intre ele. Sau poate ca e si asta la fel de trista ca celelalte, si incepi sa obosesti.
O fetita saraca lipita pamantului lasata de tatal ei sa traiasca intr-o familie bogata, un frate care sufera ca un caine dupa ea, o a doua sotie care se bucura ca a mai scapat de o gura de hranit, o sora care ramane paraplegica din cauza surorii ei, mai urata si mai putin inteligenta decat ea, un sot homosexual care ramane parasit cand se imbolnaveste, un sofer care traieste cea mai frumoasa si platonica poveste de dragoste cu angajatorul lui si tot asa, un talmes balmes de drame si traume impletite la nivel de subconstient, probabil, intre toate personajele cartii.
N-as spune neaparat ca o recomand, insa nu as spune nici ca e o carte rea. Merita incercata, cu siguranta!
O carte binefacatoare. Pe care nu as fi cumparat-o niciodata daca nu eram indrumata in sensul acesta de unul dintre cei mai tari muzeografi, Ioan Cornea, pe care l-am intalnit la Prima Scoala Romaneasca din Brasov. Tot el este cel care a transformat aceasta carte intr-un audiobook, pe care il ascult si acum, dupa ce am citit cartea, pentru ca sunt mult prea multe sfaturi bune in carte incat este greu sa le retii pe toate. Si de fiecare data cand recitesti sau asculti citirea cartii, retii lucruri diferite. Toate de ajutor.
Am intrat intr-un magazinas tare cochet de pe langa Opera Romana, numit La Petite Bouffe, La pisicul ghiftuit din Cotroceni in care nu am putut sa ma abtin sa nu aleg macar 2 carti de citit. Una dintre ele a fost exact asta, Jurnalul lui 66.
Colectiv este un eveniment neplacut pentru toti, insa pentru cei direct implicati este inca o trauma. Ceea ce Alexandra a povestit in cartea ei este ceva ceea ce niciunul dintre noi nu vrea sa vada sau auda: ajutorul primit din punct de vedere medical, gratuit sau nu, in Romania.
Au fost pasaje grele in care inchideam cartea si ma gandeam la altceava, numai ca sa nu ma apuce plansul.
Cartea asta doare. Atat de tare ca iti vine sa n-o mai citesti.
Alexandra este de fapt reprezentantul nostru, al romanilor, al tarii pe care noi o conducem.
Mie mi-a placut foarte mult prima lui carte citita, Un barbat pe nume Ove. Am continuat apoi cu restul scrierilor, Britt-Marie este a 4-a citita. Deocamdata, am sa ma opresc aici. Nu a intrat in top 3 scrieri de-ale lui Backman, insa este o carte draguta, sunt multe propozitii scurte, insa daca le citesti atent, au radacini adanci si spun o poveste de viata in foarte foarte putine cuvinte simple. Este si asta, intr-adevar, o arta!
Britt-Marie este o doamna in adevaratul sens al cuvantului, greu poate iesi din standardele pe care ea insasi si le-a stabilit, greu accepta schimbarea si iesirea de sub umbra sotului care a inselat-o, greu accepta ca poate fi iubita si de altcineva (cred ca pana la final inca nu accepta cu totul) si nu crede ca poate fi capabila sa aiba propriul ei job dupa o viata intreaga de a fi casnica.
Intr-un final, totul incepe sa se clarifice pentru ea, totul prinde contur si se descopera pe ea insasi, socata fiind de toate oportunitatile care i se deschid in fata.
Am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei din Sighetu Marmatiei, Maramures, la granita cu Ucraina, zona nu prea de vizitat in aceasta perioada de razboi “ruso-ucrainean”.
Muzeul a fost un loc de tristete si, cu siguranta, clarificari suplimentare ale regimului comunist. Felicitari celor care continua sa investeasca in muzeul – inchisoare, este cu siguranta in top 3 muzee din Romania pe care le recomand cu caldura.
Cartea a fost achizitionata dintr-un imbold, de la casa de bilete a muzeului. Nu am regretat nicio secunda achizitia ei si am sorbit efectiv toate declaratiile acelor oameni referitoare la colectivizarea obligatorie prin care au trecut.
Ma bucur ca ai mei copii traiesc intr-un alt regim. Poate nu perfect, insa cu siguranta mai liber.
Cautand prin biblioteca ceva carti de imprumutat unei prietene de-ale fiicei mele celei mici, am dat peste aceasta carte in lista ei, pe care eu nu o aveam. Pentru ca doream sa inteleg daca e o carte care merita cumparata si pentru fiica mea, am cautat-o pe net. Traducerea ei, asumata de Radu Paraschivescu, m-a convins desavarsit ca e o carte care merita. Asa ca am cumparat-o si am citit-o in aceeasi zi.
“Roman puternic si provocator, Darul lui Jonas va stimula cu siguranta generatii de tineri sa citeasca si sa gandeasca. – New York Times”
E o carte din viitor, despre trecut si prezent. E o carte despre o lume care nu exista (sau, poate, exista si o vedem noi diferit?) din care Jonas (unspear – 11 ani), cu ajutorul informatiilor la care intr-un final primeste acces, doreste cu ardoare sa scape cat de repede.
In drumul lui spre afara, spre alte lumi si spre o cunoastere neingradita, il trage dupa el pe bebelusul de care tatal lui avea grija si care avea cele mai mari sanse sa inteleaga ce i se intampla, in noile lumi.
Finalul este lasat la interpretarea cititorului, utopia pentru mine finalizandu-se printr-un esec. Dar, in acelasi mod, poate fi o reusita senzationala a eroului principal asupra sistemului in care traia.
O recomand, si acum inteleg de ce cartea este rosie. Jonas – Primitorul si Daruitorul fiind singurii care erau capabili sa vada culori.
O recomandare, nu am crezut ca gasesc in ea ceea ce am gasit, totusi. Traisem cu senzatia ca e o carte de dezvoltare personala (in care nu prea cred, ca si concept furnizat de autori americani, mai ales, insa autoarea nu suna americanca neam), insa am citit o carte despre evrei si Auschwitz.
Este unul dintre subiectele mele favorite, nu zic nu, insa cartea a avut surprize frumoase. Autoarea e unguroiaca (traita multi ani in State, e adevarat), evreica, pshiholoaga. Ei, si uite cum astea trei lucruri imbinate m-au plimbat intr-un tavalug de sfaturi bune despre cum sa treci peste traume sau cum sa le accepti.
In ziua de astazi, cand mai ales tinerii au psihicul firav si repede faramabil de contextul in care traiesc, este o carte pe care o recomand cu drag si tinerilor.