Nici nu stiu cum sau de unde sa incep sa-mi notez gandurile despre aceasta opera, lucrare muzicala, teatru liric, cu un mesaj clar transmis preponderent prin…..ORICE iti poti imagina pe lumea asta si ORICE vreodata nu te-ai gandit sa verbalizezi.
Norocul cartii e ca il cunosc personal pe Telespan si pe cateaua lui minunata Geta, moarta acum. Ca am vorbit impreuna si am ras impreuna si am mancat impreuna si cunoscandu-l, i-am dat mai multe sanse cartii asteia decat mi-ar fi permis mie vreodata educatia.
Mahalaua cartii asteia a intrecut-o demult pe Cimitirul. Aia e DEX pe langa Autonomie.
La lansare, ca fusai si-acolo sa-l vad pe preamaritul si validatul deja scriitor contemporan mie (nu-sh de ce ti-e inca frica de lipsa validarii, Adriane), am aflat povesti frumoase despre cum a fost scrisa cartea si cat de repede a trebuit scrisa (mbine, i-a luat cam 11 ani sa se convinga ca poate din nou), despre cum copertile sunt facute de niste doamne foarte dragute, una cu faina buna de trei 0-uri si alta cu o imbinare perfecta aproape de ce gasesti in cartea asta.
Si tot la lansare l-am cunoscut pe urmasul Getei in inima lui Telespan, care n-a vazut prea multe inca, pare inocent.
Firul epic mi se pare magistral, eu sunt Cristos si m-a internat mama la nebuni. Faza aparitiei Cristos-ului in viata cetateanului cumsecade o afli de-abia la sfarsit si este cu adevarat spumoasa. In rest, ups, downs, psihologie presarata, terapie de ceva vreme, o lista de melodii pe Youtube din care am furat mandra cateva, “o tavaleala universala pe anxietate”, o ura crunta pe mama, un tata care nu exista, practic, “nu am avut de nicaieri un model de barbatie, nici macar un gram”, o relatie cel putin dubioasa cu psihiatrul Andrei – sau poate nu, poate doar un clasic transfer erotic intre cei doi – si multe ganduri si cugetari intre pacienti si medici sau intre pacienti si atat.
ATAT mi-a fost si mie cu ea. Unii ar putea zice ca e scarboasa, altii ca e scrisa pentru femei singure, altii ca urla a frustrare sexuala si dam vina pe traumele noastra facute de parintii nostri traumatizati, oricum ar fi, am inchis ochii la cateva pagini sa nu vomit si eu si am declarat la final: Bravo, mah, Telespane!
O recomand, dar doar celor care semneaza ca vor sa citeasca ALTFEL.
Hai sa traiesti!