Nu ma pot abtine. O data la cateva carti ma intorc la el. De data asta am spus sa nu mai fie o carte neaparat istorica, asa ca am luat “Amintiri din pribegie”. Si Neagu m-a asigurat inca din prefata ca nu e cazul “Cititorule! Nu astepta de la mine un studiu istoric despre diaspora pricinuita de al Doilea Razboi Mondial si de instalarea regimului comunist in Romania!”. Si totusi…
Inca din primele pagini o cunosc pe Aleksandra Kollontai, sustinatoare a marxismului si, ulterior, comunista. Apar de-a lungul cartii foarte multe personaje intrigante, multi contemporani mie, altii cu urmasi contemporani mie. Nu as vrea sa intru in partea politica/istorica/diplomatica/de spionaj/tortionari/si ce-o mai fi pe acolo, a cartii.
As vrea sa amintesc aici numai umanul. Indragostit nebuneste de sotia sa, la un moment dat se opreste un pic si recunoaste problemele pe care viata sa profesionala le creeaza: e foarte greu sa vii acasa, zice el, si sa nu poti sa vorbesti despre nimic, iar convorbirile cu sotia ta sa se rezume numai la viata fiicei tale si la ce a facut ea azi la birou. Cu toate astea, de ziua ei cand fusese invitat in oras, a spus ca nu poate si prefera sa nu, pentru ca este foarte trist din cauza unor vesti mai putin bune din tara….Sotia lui incepe sa-si caute propria fericire, in seara cu pricina nemaiajungand la cina preparata de el special pentru ea…
(stiati ca Radio Europa Libera era finantat partial de CIA?)
Cu ajutorul sotiei (care lucra pentru Crucea Rosie) ajunge sa isi petreaca peste 20 de ani pe “continentul negru”, in Niger. Sunt cazati intr-o casa construita special pentru europenii din administratie, cat se poate de umbroasa. In casa aveau neaparat un “baiat” care se ocupa de cele ale casei, facea piata, servea ceaiul, gatea si multe altele.
Job-ul ii tinea pe amandoi suficient de departe de casa, el fiind acum consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Straine din Niger si, concomitent, profesor de drept international si de istorie economica, la Universitatea din Niamey. Si de aici incolo totul incepe sa ma plictiseasca. As fi vrut, sincer, sa termin cartea, dar nu am gasit in ea ceea ce cautam 🙂
Poate data viitoare, cand o sa fiu mai mare.