Author: ancalaza

Oh! Atat de repede m-a cucerit, de la primele randuri. Mi-a amintit de liceu, de Ion, de Tanase Scatiu, de Morometii, de orice alta carte care descrie in amanunt viata la tara.

Este prezentata prapastia dintre generatii, mai ales subliniata de Bazarov, studentul viitor medic, nihilist care respinge vechea ordine. Obisnuita cu scriitorii rusi ca subliniind in mod exceptional tristetea, saracia si iubirile neimplinite, romanul lui Turgheniev m-a surprins cu atat mai mult. Motiv pentru care am inceput sa caut informatii mai amanuntite despre roman, afland ca a fost prima opera rusa care a fost apreciata de occidentali, obtinand aprobarea unui numar de romancieri consacrati – Flaubert, Maupassant, James.

Recomand, cu caldura.

Foarte putine asteptari am avut de la aceasta carte si, evident, contrar asteptarilor, am regasit in ea multe lucrusoare dragute sau la care mi-a ramas gandul cateva zile.

As spune ca nimic nu s-a schimbat, de cand lumea. Cel putin din punct de vedere uman, empatic, relational. Notitele sunt culese de la Vatican (mno…normal) si scrise undeva prin anii 160-175.

Atat de tare mi-a placut incat am lasat-o din greseala in camera fiica-mii.

Am cumparat cartea in memoria lui Liviu Iancu, care in decembrie 2020 spunea despre ea: “Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul ăsta. O bijuterie!”.

Am renuntat la a o citi, dupa vreo 100 de pagini, inca nu mi se parea nicicum. Poate dupa ce fac o pauza cu alte carti si revin la ea, ii voi descoperi minunatia.

To be continued…

Gasiti in roman orice vreti sa stiti, dar mai ales sa nu stiti, despre cultura amazoniana. O insiruire de actiuni intamplate pe doua fronturi: al studentului/profesor si al povestasului in sine. Obiceiurile prezentate sunt cateodata prea dure, finalizarea activitatilor (oferite ca ajutor) sunt cateodata descurajatoare iar concluzia, well, nu a fost cu adevarat luata, la finalul romanului.

Nu pot sa zic ca nu mi-a placut.

Cartea mi-a fost recomandata de prietena mea de la Editura Trei. O carte usoara, aproape de suflet, ce descrie intamplari petrecute in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in jurul lui Hitler.

Femeile arvunite de SS sa fie degustatoarele lui Hitler erau cele care erau nevoite sa incerce felurile de mancare fara carne pe care i le serveau Fuhrerului, pentru a se asigura ca nu va fi otravit. Viata tesuta in jurul acestor doamne este prezentata in cartea Rosselei, cu precadere viata Berlinezei (Rosa). Povestea ei este despre dragoste, suferinta, foame, frica si razboi. Relatia cu Ziegler o ajuta sa survoleze parte din razboi, insa nu o implineste in vreun fel.

Pierderea sotului ei pentru Hitler, disparut in transeele rusesti, si apoi divortul de acesta, la regasire, din cauza unei incompatibilitati descoperite ulterior, nu o transforma intr-o femeie indeplinita. Ramane intr-o perpetuua cautare a fericirii.

Recomand pentru o zi de duminica.

Datorita dirigai fiica-mii, iata-ma citind si aceasta carte. Felicitari, Diana! O carte altfel, in sfarsit, de la un autor roman. Nu e usor de citit, nici greu, mai ales ca stilul in care a fost scrisa cartea te ajuta sa intri foarte usor in magia drumului elefantului si in viata mai mult decat diferita a acestui pui de om.

Roro se naste ca orice alt copil, insa pasiunea exagerata a mamei lui pentru elefanti il aduce intr-o situatie inedita: aceea de a fi el insusi transformat in elefant. Pasionat de patiserie si prajituri. Un profesionist adevarat. Drumul sau initiatic, pe urmele elefantului dorit de mama sa, e presarat de simboluri foarte atent alese.

Recomand!

O carte frumoasa, cu povestiri pline de metafore despre viata, pe care le gusti la orice varsta. Surpriza pe care am trait-o insa la finalul cartii a fost ca am realizat ca ea nu poate fi povestita 🙂 Dar oare nu exact acest lucru este farmecul cartii?

O surpriza! Rar incerc autori romani contemporani, nu mi s-au parut niciodata extrem de reusiti. Insa ultimii doi cititi, Bogdan Cosa si Diana Andreea Ilie (cu Zbor prin lucarna sparta) mi-au placut enorm!

Romanul lui Cosa mi-a reamintit de copilarie, de satul de la tara, de viata de acolo si de oamenii ei, sinceri, apasati, la limita supravietuirii. Totul a fost prezentat cumpatat si clar, tulburator.

Recomand!

Nu am reusit sa inteleg/apreciez suficient de bine romanul, pe care l-am parasit la pagina 211.

Poate am sa mai incerc, cu alta ocazie.

Cartea mi-a fost recomandata de una dintre prietenele mele, insa m-a prins numai prima parte. Behrouz, un sot fara copii la limita supravietuirii din cauza saraciei, gaseste un bebelus aruncat pe strada, o fetita cu ochi albastri, “diavoleasca”. Iubitor de opera, isi boteaza noua fiica Aria, si o lasa in grija sotiei sale, o femeie abuziva.

De-a lungul cartii, Aria schimba actrita principala a vietii ei, mama, cu alte doua femei: Fereshteh si Mehri, insa nu regaseste in niciuna dintre ele dragostea cautata.

Teheranul trecea prin vremuri tulburi, ea se indragosteste de un baiat armean, surprins in tabara gresita a revolutiei, unde si ea este curand antrenata.

Nu a fost pentru mine suficient de captivant romanul, nu recomand neaparat. Dar nici nu i-as da cu piciorul.