Respir intre pagini
Este un roman apreciat de foarte multa lume. Nu-l citisem, si cand unul dintre prietenii mei mi-a spus ca e romanul sau favorit, am zis sa-i dau o sansa.
Am achizitionat cartea si am inceput sa o citesc cu foarte mare interes. Insa nu mi-a placut. Este despre un om de afaceri prins in “mrejele” institutiilor americane, cu care se lupta zi de zi.
America nu este tara mea preferata, poate de aceea cartea este foarte departe de lista mea de favorite.
Cititi-o, dar eu nu o recomand.
Nuvela incepe cu un dialog mirobolant intre Ieronim, tanar actor si Vladimir Iconaru, liceean, care, impreuna, intra in podul casei unor rude de-ale lui Ieronim sa fure doua uniforme de general dintr-o lada veche.
Ajungem apoi in alta scena, unde Antim, violoncelist celebru, petrece vremea cu Maria Da Maria, tanara absolventa de Conservator, admiratoare fanatica a violoncelistului. Scenele se unesc, personajele deruleaza in comun restul nuvelei. Este introdusa oglinda care este de fapt un pasaj de trecere catre o lume sacra. Asa cum ne-am obisnuit, Eliade ne scrie cu mesaje ascunse si simboluri.
Nu este nici pe departe la fel de complicata ca Maitreyi, dar nu este nici povestea aceasta una usoara. Este dramatica si intortocheata, la fel ca Eliade. Intreaga carte este despre Ileana (sau Lena) si cele doua iubiri ale sale, Andrei si Barbu. Este o carte care te rascoleste, care te face sa suferi, sa-ti amintesti si tu la randul tau iubirile trecute.
Recomand.
Obisnuiesc, atunci cand recomand carti copiilor mei (mai mici sau mai mari) sa le citesc inainte. Asa a fost si cu “Baiatul din bula”. Este o carte trista, un semnal de alarma pentru noi in ceea ce priveste copiii nascuti cu Imunodeficienta Combinata Severa (sindrom rar si fatal, determinat de diverse defecte genetice caracterizate prin absenta combinata a functiei limfocitelor T si a limfocitelor B – si in multe cazuri si a functiei limfocitelor natural killer sau a celulelor NK. Aceste defecte determina o susceptibilitate extrema la infectii foarte grave.)
Joe are 11 ani si traieste de cand se stie intr-o camera de spital in care au voie foarte putini oameni. Parintii au murit intr-un accident de masina, sora lui are grija de el, cat poate. Cel mai bun prieten, Henry, bolnav de aceeasi boala, moare.
Nu am plans, ca atunci cand am citit “Minunea”, dar m-a miscat suficient cat sa tin minte ca avem si astfel de cazuri carora trebuie sa le facem fata.
Recomand.
Spre rusinea mea, nu am citit aceasta carte la timpul ei si am incercat sa recuperez timpul pierdut. L-am recuperat, cu varf si indesat. Cartea a fost asa de frumoasa incat as lua-o de la capat.
Dima te face sa-l indragesti de la primele pagini. Cauta orbeste iubirea, minte pentru a face fata “presiunilor sociale” de a avea o iubita, apoi se indragosteste iremediabil de fiica gazdei sale. Cosntruieste ARPET-ul, organizatie menita sa ii duca peste mari si tari sa caute o comoara demult pierduta. Strange sute de adepti, ba chiar creeaza un intreg fenoment de aderare la ARPET.
In rest, viata frumoasa de liceean pe care am uitat-o si pe care as vrea sa o retraiesc. O sa trec la urmatoarea carte de liceean imediat, am primit deja o recomandare pentru “Cismigiu&Comp”.
Spre finalul cartii incep sa apara si dezamagirile mele, cand frustrarile, temerile si fricile liceenilor pun capat vietii unora si ii imping pe altii in prag de sinucidere. As fi preferat sa termin cartea fara sa citesc despre ele, insa nu am fost scutita.
Recomand, cu caldura.
O carte laudata a fi foarte comica, scrisa in 1889 la Londra, despre 3 prieteni si calatoria lor pe Tamisa, intr-o barca, alaturi de cainele autorului, Montmorency.
In afara de caine, toate personajele sunt adevarate. Nu as putea sa ma pronunt in totalitate, dar cartea nu mi s-a parut foarte comica si nici nu m-a transpus in Anglia anilor 1800.
Este totusi ciudat cum cartea ar putea fi inteleasa a fi fost scrisa intr-o perioada contemporana noua. Asta inseamna ca Jerome K. Jerome are ceva talent.
Dar poate nu cat as fi vrut eu sa gasesc in cartea lui. N-am prea ras, trebuie sa recunosc.
Intru intr-o benzinarie hotarata sa-mi cumpar o revista sa nu mor de plictiseala, dar nu gasesc niciuna care sa merite atentia mea de la momentul acela, asa ca ma indrept spre raftul rotativ de carti, care era atat de plin ca nu inteleg cum mai statea in picioare.
Si aleg, o carte micuta sa imi ajunga pana la destinatie.
Ma trezesc in Columbia, intr-o saracie lucie, in casa colonelului si a sotiei sale al caror fiu fusese omorat. Nu mai aveau nimic, cu exceptia unui cocos de lupte dupa care nutreau sa primeasca niste banuti.
In fiecare zi de vineri, colonelul se ducea in port sa isi astepte scrisoarea de confirmare a pensiei, pe care o astepta de 15 ani si in care isi punea toate sperantele. Dar care nu venea. Si nu a venit pana la sfarsitul micului roman.
Cocosul nu a putut fi vandut de nicio culoare. Bani de mancare nu mai aveau de cateva zile, sotia cedeaza si il intreaba nervos: – Si pana atunci ce mancam? Spune-mi, ce mancam? Raspunsul lui, magistral, incheie romanul: Rahat!
O carte scrisa frumos!
Am crezut initial ca este o carte usurica pentru doamne, motiv pentru care am tot ocolit-o. Pana am vazut-o share-uita pe Insta de o prietena, asa ca, la recomandarea ei, mi-am luat inima in dinti si am comandat-o. Nu am regretat o secunda!
Nu am putut sa o las din mana. Este scrisa asa frumos si te regasesti atat de mult in ea incat devine parte din tine.
Kia, Fata Malstinii, ne este prezentata de la 3 la aproximativ 30 de ani, traind de principiu singura, in mlastina, parasita de mama si frati si, ulterior, de un tata abuziv. Isi descopera feminitatea singura, isi face rost de mancare si bani, singura. Invata sa traiasca, singura. Nu ajunge niciodata la scoala dar ajunge sa publice carti despre pasari si scoici si orice alte lucruri pe care le observa singura, pe balta, zi de zi. Picteaza foarte frumos si-si asezoneaza lucrarile scrise cu picturi incredibile. Ajunge sa faca suficienti bani sa nu trebuiasca sa mai lucreze cu ziua niciodata, insa nu schimba nimic la viata ei. Ii e frica de oameni, uraste cand cei doi iubiti din toata viata ei o parasesc. Si ii face dreptate singura, discret si inteligent.
Bravo, Delia, ai scris foarte frumos!
Cea mai frumoasa descriere a acestei carti am gasit-o chiar in ea, intr-o scrisoare de multumire a lui Stefan J. Fay catre Liiceanu, pentru publicarea cartii: “Ati dat o carte pe care Eminescu si Creanga ar strange-o la piept”.
Cartea mi-a ramas in suflet cu totul. Anita este o basarabeanca de 36 de ani deportata de rusi in Siberia in iunie 1940, dupa semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov, cand Basarabia e alipita URSS. Surghiunul dureaza 20 de ani si este atat de brut si neslefuit prezentat de Anita in cartea ei incat nici macar nu te lasa sa plangi. Ca n-ai timp. Pana sa-ti stergi o lacrima, s-a mai terminat o intamplare si o recitesti, ca te gandeai inca la cea dinainte.
Anita isi incepe cartea cu prezentarea copilariei, daca se poate numi asa, si intamplarile nefericite din 1914, primul razboi mondial, care ii pune mama la pat, pentru totdeauna.
Nu gasesti la Anita vorbe grele, vorbe de ocara, suparari pe sistem, injuraturi ale rusilor sau orice alte injurii ar putea aduce sa-si mai racoreasca viata. Nimic. Ea ia totul de-a gata si raspunde sincer, actioneaza conform impulsurilor si construieste strategii bazate pe supravietuirea de baza: mancare, apa si acoperis deasupra capului.
Bine spunea Monica Lovinescu: “Lipsa de cultura o fereste pe autoare de cliseele ce abunda in textele semidoctilor si le fac greu accesibile: ea povesteste cum respira, cu cuvinte reimprospatate de roua inocentei” si “dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca NEAM ar trebui sa dispara”.
Cartea merita sa stea in orice biblioteca, cu siguranta! Anita a castigat, in 1992, premiul “Lucian Blaga” , acordat pentru prima oara unei taranci cu 3 clase primare.
Am cumparat cartea acum ceva ani, dintr-un magazin din aeroport, de frica sa nu ma plictisesc pe drum. Am inceput-o atunci, apoi am ratacit-o si am crezut ca am pierdut-o. Cand am regasit-o, am terminat-o de citit dar nu am mai priceput nimic.
Si am recitit-o anul acesta. Cartea este delicioasa! Niste oite dragute, mai destepte sau mai prostute, mai grasute sau mai slabute, tinerele sau in varsta, decid sa se transforme in detectivi atunci cand ciobanul lor este gasit mort, cu o cazma infipta in piept si o urma de copita de oaie pe inima.
Dialogul este magic, delicat, ciudat si atat de antrenant incat transforma cartea intr-una cu adevarat comica. Sa vezi totul prin ochii oricarui animal este, pentru mine, thrilling, ca si thrillerul citit!
Recomand.