respirintrepagini

O alta prietena de-ale mele, care lucreaza la aceeasi editura, recomanda de obicei carti, aceasta fiind una dintre ele. Cartea incepe intrigant, te lipeste de foaie de la primele pagini. Disparitia unei fetite de 3 ani in timpul unui joc de-a v-ati ascunselea dintr-un apartament incuiat suna oricum bizar, dar si mai bizar e cand mama ei, scriitoare, primeste cadou de la editoarea ei un stilou si o cerneala speciala. Si de-a dreptul outrageous este cand cerneala e dusa la laborator si politia descopera ca sangele fiicei disparute e amestecat in calimara.
Mama isi doreste moartea si vrea sa-si traga un glont in cap, cand cere un semn divin de confirmare. Si semnul apare…sub forma scriitorului care scrie romanul, care se intrepatrunde cumva cu personajele sale. Prima data vreodata cand cineva transpune ideea asta intr-un roman. Cam ca un “Frankenstein literar”. Mega tare!
Restul romanului iti creeaza impresia ca toate personajele au in mana o clatita incinsa pe care o arunca de la unul la altul, cu foarte putin timp la indemana sa apuci sa intelegi ce gem vor sa puna pe ea.

Recomand!

Una dintre prietenele mele a tradus aceasta carte si mi-a recomandat-o. Asa suparata am fost cand am inceput sa o citesc, pentru ca era vorba despre cum una dintre cele trei sotii ale unui poligam isi povestea viata, evident, artificial fericita.
Fiind un thriller, pe care eu rar le citesc, cartea ia o turnura la care nu te-ai fi asteptat niciodata, si se termina cu razbunarea unui profil psihologic chinuit de o viata pe care nu si-a dorit-o.
Trebuie sa recunosc ca mi-a fost greu sa las cartea din mana. Am inchis-o doar cand a inceput petrecerea de Revelion si am deschis-o a doua zi dimineata, pe 1 ianuarie. Am terminat-o 2 ore mai tarziu.

Recomand.

L-am citit tarziu, recunosc, impinsa de nepotul meu, care il avea de citit pentru liceu.
O carte frumoasa, despre cum treci prin adolescenta, despre cat de repede te schimbi (si de radical) de la un an la altul, despre cum te formezi ca si caracter.
Lupte interne, indragosteli, iubiri impartasite sau nu, prietenii scurte si lungi, hobby-uri si fixisme. Toate se intrepatrund si se contopesc in romanul lui Eliade.
Se incheie cu prima incercare de roman, Jurnalul unui om sucit, care, pe alocuri, cred ca mi-a placut si mai mult decat romanul in sine.

Romanul este scris si ca o lupta continua de a scrie romanul 🙂 (autorul ne aminteste foarte des cum inca nu s-a apucat de roman, cum isi aduna informatii pentru roman, cum isi studiaza prietenii si colegii pentru a scrie romanul).

Recomand.

Mneah.

Nu stiu ce sa zic, prietene de-ale mele spun ca a fost o carte super! Eu spun ca mi-a fost greu sa ajung la jumatatea cartii, apoi a mers pe repede inainte pana la final. Nu m-a miscat cu ceva anume, nu am retinut ceva anume din ea.

O poveste de dragostea din timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, dintre un francez fara parinti (Ludo), pe care il crestea unchiul sau, pasionat de zmeie, si o poloneza parte dintr-o familie nobila, rasfatata si ghidata catre a nu crea mezaliante.

Si cam atat.

Doar o amintire din copilarie. Exact asa cum il stiam 🙂

Ce am aflat insa cu aceasta ocazie este frica exacerbata a lui Rebreanu in fata mortii, care este exprimata iar si iar in aceste mici nuvele.

Un joc de-a soarecele si pisica, intre doi titani. Incercand sa il trateze pe Nietzsche, dr. Breurer, mentorul lui Freud, intelege ca mai are mult pana sa pretinda ca le-a vazut pe toate.

Accepta cazul dificil al lui Nietzsche din curiozitate si numai pentru ca o frumoasa rusoaica il roaga sa faca asta. Nietzsche insa nu accepta ajutorul si nici nu crede ca cineva il mai poate ajuta, acum, sa scape de depresia in care este scufundat. Totusi apare in biroul profesorului si incepe o discutie cu acesta, insa nu reusesc sa gaseasca un canal eficient de comunicare.

In timpul unei crize avute la hotel, Nietzsche este salvat de dr. Breurer. Dupa acest incident, dr. Breurer ii propune un targ: sa accepte internarea la un spital de boli mintale pentru o hemicranie, sub un pseudonim, pentru o luna, timp in care el ii va trata corpul, iar, la schimb, Nietzsche va trebui sa il ajute, psihic, sa treaca peste depresia in care, de altfel, si el se afla.

Romanul este un elogiu adus obsesiei, al femeii mama care te iubeste oricum si in orice conditii. Reprezentat de Bertha, pacienta dr. Breurer. In timp ce sotia, Mathilde, nu-l putea impresiona nici macar cu cel mai cald zambet, Bertha era magica, reprezentand protectia si grija de care nu avusese parte in copilarie, mama (tot Bertha), murind dand nastere fratelui sau, mort acum si el.

Obsesia nu este intotdeauna produsa de ceea ce credem noi. Este adanc ascunsa in sufletul nostru.

Recomand.

Am zis sa citesc repede cartea, editata in 1921, pana nu trece anul si face 100 de ani.

Trista, povestind viata turcoaicelor obligate sa mearga pe strada numai in cearsafuri, sa nu vorbeasca decat cu eunucii care le insoteau sau cu celalte femei din harem (acum, partea feminina a oricarei familii).

Trei turcoaice tinere intretin o relatie epistolara cu francezul Andrei, din cand in cand fiind suficient de curajoase sa-l intalneasca personal. Fiecare, pe rand, si-a aratat fata lui Andrei. Una dintre ele i-a ramas in suflet pana la final.

Din pacate, fortate de casniciile nedorite in care se aflau sau trebuiau sa intre, doua dintre ele au murit (una imbolnavindu-se de friguri si cealalta, cea iubita de Andrei, sinucigandu-se cu o otrava dulce).

Urmeaza una dintre cele mai triste scrisori pe care mi-a fost dat sa le citesc pana acum, cea in care iubita ii descrie iubitului sentimentele de dragoste, murind usor din cauza otravei. “Cand esti mort, poti marturisi orice. Nu mai e eticheta. De ce’ murind, nu ti-as marturisi ca te iubesc…”

Frumos, recomand.

O carte despre o America cat se poate de corupta, despre mineri sortiti chinului si saraciei, despre un soare dogorator si o viata terna.

Soacra lui Kennedy intra intr-un scandal de denigrare a dentistului cand este convinsa sa depuna o plangere impotriva acestuia, obtinand poate sansa sa castige proteze gratis. Kennedy ar vrea s-o dea afara din casa, dar cu prima sotie moarta si a doua obeza si bolnava mintal, n-ar avea cine sa aiba grija de cei 6 copii.

Mickey, cea mai mare dintre fiice, este curtata de mai multi mineri si reprezinta punctul central al vietii de familie al lui Kennedy, singura lui amintire viabila a primei sotii.

Sindicatul ii cere sa ii devina sef si sa organizeze prima greva de amploare, cerand contracte de munca si plata la timp. Incepe sa actioneze impulsiv, rasturnand un camion ce cara ilegal carbuni, pentru a stopa furturile.

Mickey incepe sa devina usuratica, spre disperarea lui iubitului ei, Pete Webb, care, de frustrare, o violeaza. Ramane gravida, nu-l accepta pe Pete si vrea sa avorteze. Pete moare in timpul unei revolte, creata tot de Kennedy. Moment in care Mickey, prea tarziu, realizeaza ce a pierdut si urla de durere ca nu a apucat sa-i spuna ca l-ar fi ales sa-i fie vesnic aproape.

Inmormantarea apare descrisa ca ritual si moment de cumpana in viata minerilor din vale. Kennedy continua sa creada in castigarea revoltei, in ciuda rezultatelor. Totusi, nu reuseste. Este inchis pentru scurt timp, batut crunt si eliberat, ulterior.

Afla de la doctorul Hale si nevasta sa ca Mickey e gravida, si este rugat sa se poarte civilizat si sa o sprijine. Povestea se incheie cu el si Mickey, in capatul vaii, discutand despre viata si despre cum copiii, chiar daca initial par ghiulele legate de picioare, te inalta si te ghideaza pentru tot restul vietii. Nu inainte de a primi cadou, de la dr Hale, o placa dentara, exact ca aceea pt care se lupta soacra-sa, Evaline, la inceputul cartii.

Ii povesteam uneia dintre prietenele mele despre ce supriza frumoasa am avut citind in sfarsit “Elevul Dima dintr-a saptea”. Amintindu-si de propria viata de liceean, imi recomanda “Cismigiu&Comp.”, pe care nu o citisem.

Fiica-mea urmand cursurile colegiului Sf. Sava, prietena mea imi face cu ochiul si ma anunta ca liceenii din cartea lui Bajenaru sunt de la colegiul Ghe. Lazar 🙂

Cartea e frumoasa, joviala, descriind viata de liceean din anii `30. Stiti ce? Foarte putine s-au schimbat in aproape 100 de ani. Crestem la fel, sa stiti, si ne lovim de aceleasi povesti.

Recomand, cu caldura!

Am dat de aceasta carte achizitionand manuale auxiliare pentru clasa a 9-a, pentru fiica mea cea mare. Nu stiam nimic despre autoare, decat ca are 16 ani, lucru suficient de convingator pentru mine sa cumpar cartea si sa o citesc.

Si am citit-o. Cu sufletul la gura! O carte reala, trista, rece si calda, empatica si agresiva. Razi, plangi, suferi, cazi si te ridici citind cartea aceasta. Povestea unui camin de copii al anilor 90.

O recomand din toata inima. Felicitari autoarei!