Am trecut printr-o perioada mai putin placuta, de stare de urgenta din cauza COVID 19, motiv pentru care toata viata noastra s-a dat cu susul in jos, mutandu-se intre peretii micutei noastre case.
Am aflat, lucru un pic ciudat, de altfel, ca am citit mult mai putine carti decat as fi citit in mod normal. Desi am inceput mai multe, am reusit sa o finalizez doar pe aceasta, pana astazi.
O carte frumos scrisa despre sclavie. Desi prezinta intamplari dure, este atat de bland si de frumos scrisa ca te absoarbe fraza in asa fel incat mai ca uiti sa te intristezi pentru ce citesti. In timp ce citeam cartea, un politist din USA a omorat, tinandu-i un picior pe gat, un negru. Si s-au dezlantuit paturi intregi de oameni care sa apere negrii.
Al doilea lucru ciudat intamplat in pandemia asta. Revoltele americane, impletite cu furturi din magazine si cu tot ce mai vin ele.
Cartea pleaca din New York-ul anilor 1840, cand Solomon, om liber de altfel, este rapit si vandut ca sclav. Toti cei 12 ani a lasat capul jos si a gandit un plan de evadare. Pana la urma, i-a reusit. Trebuie sa recunosc ca filmul bate iarasi cartea, cred ca a doua oara aici, pe blogul meu 🙂
Relatia cu Nino continua, isi paraseste familia, fetele raman la soacra-sa, insa Nino nu-si paraseste familia, continua sa o minta pe Elena. Ea ajunge sa locuiasca in casa Mariarosei (cumnata ei) si a lui Franco (fostul logodnic), desi nu neaparat bine primita. Pana intr-o zi cand Franco se sinucide, iar ea pleaca cu fetele la Napoli, intr-un apartament inchiriat de Nino pentru ea, desi il ura sincer (sotia lui era din nou gravida, in 7 luni). Ramane si ea gravida, si ramane si Lila gravida in acelasi timp, si-si impart perioada sarcinii impreuna. In cartier sunt introduse droguri, tot de fratii Solara. A nascut o a triea fetita, pe care a botezat-o Immaculata, ca pe mama ei, si Sarratore, ca pe Nino. Mama ei e din ce in ce mai bolnava. Lila naste si ea aproape o luna mai tarziu, tot fetita, pe care o boteaza ca pe mama ei, Nunzia (Tina). Dupa o spitalizare lunga, mama Elenei moare. Nino incearca sa o ajute cu o femeie in casa, ca ea sa se poata intoarce la scris, dar ii gaseste pe amandoi facand sex. O ia pe Imma si pleaca.
Decide ca Nino era pana la urma la fel ca tatal sau. Mereu fusese la fel. Afla de la Lila si Antonio de un numar infinit de amante pe care il avea, de cum inca o dorea pe Lila. Decide sa renunte. Isi creste fetele impreuna cu Lila si Enzo. Devine si mai faimoasa dupa publicarea romanului rejectat de fosta soacra. O considera pe Imma inferioara Tinei, exact asa cum era ea cu Lila. Tina dispare efectiv de pe strazile orasului, intr-o zi cand era cu Lila. Batranetea: Elena a parasit Napoli pentru totdeauna, dupa ce a fost jefuita de doi pusti. Elsa si Dede au plecat la Boston sa studieze, unde Pietro preda la Harvard. Imma a crescut si ea, la Torino, si a plecat sa studieze la Paris. Elena conduce o editura. Lila nu-si mai revine dupa disparitia fiicei ei, fiul ei se apuca iarasi de droguri, fratele ei, Rino, e gasit mort pe calea ferata. Ea se scofalceste si ii creste burta. Ajunge la spital cu uter fibromaros, ii este scos, spune ca a nascut-o a doua oara pe Tina, care i-a omorat pe fratii Solara. Fusesera amandoi gasiti impuscati in fata bisericii in care fusesera botezati.
Lina ii spune intr-un final cum ca Tina a fost probabil rapita, dupa aparitia Elenei in aceeasi poza cu Tina intr-o revista, crezand ca e fiica Elenei si nu a ei. Se intorc in timp la cele doua papusi, a Elenei fiind numita Tina inca de atunci, aruncata cu rautate de Lina in fundul pivnitei lui Don Achile, papusi pe care nu le mai gasisera niciodata. In cartier se spune ca fratii Saratore au rapit-o pe Tina si poate Lina i-a omorat pe fratii Saratore. Lina dispare si ea. Ii trimite papusile Elenei, intr-un pachet, la Torino. “Toata viata spusese o poveste a ei in care-si lua revansa, folosind corpul meu viu si existenta mea”. Si a concluzionat: “trebuie sa ma impac cu ideea ca nu am s-o mai vad niciodata”.
Lenu, logodita cu Pietro, reuseste sa-si publice romanul, considerat de unii scandalos. Se reintalneste cu Nino care ii apara romanul intr-una dintre disputele uneia dintre prezentarile sale. Ulterior, o intalneste pe Silvia cu al carei bebelus se simte imediat conectata. Afla ca este si acesta copilul lui Nino, si ca si pe Silvia a parasit-o imediat. Face vizita de curtoazie la parinti impreuna cu viitorul sot, Pietro. Apoi e chemata de urgenta la Lila, care dorea sa se asigure ca ii va ingriji copilul daca se va intampla ceva cu ea. Afla ca s-a razvratit impotriva sistemului, a patronului, a vietii, ca a plecat de la job si ca de-abia sta in picioare, simtindu-se atat de rau incat nu mai poate gandi normal. O ajuta pe Lila sa-si revina, o muta impreuna cu Enzo inapoi in Napoli. Elena pleaca la Florenta, se casatoreste civil cu Pietro si ramane gravida. Placerea sexuala nu exista, asa ca incepe sa-l refuze. O naste pe Adele (Dede) si, vinovata ca isi dorea relatii sexuale cu alti barbati, il accepta din nou pe Pietro si ramane din nou gravida. Naste o a doua fetita (Elsa) si renunta la a mai publica al doilea roman scris. Baiatul Lilei se dovedeste a fi al lui Stefano – lucru care o bucura enorm! Nino nu i-a lasat nimic Lilei. Enzo si Lila au fost angajati de IBM. Peste cativa ani afla ca sora sa Elisa s-a logodit cu Marcello Solara. Incearca sa impiedice continuarea relatiei, dar nu reuseste. O gaseste pe Lila angajata la Michelle Solara in departamentul lui intern de IT, unde se achizitionase un sistem de la IBM, platita foarte bine. Intr-o zi Pietro i-l aduce pe Nino in vizita, insurat, cu copil, mutat la Napoli din cauza mamei lui care se simtea rau, profesor de geografie urbana. Si aia a fost. Au inceput o relatie, Elena si-a parasit familia pentru el. Si au zburat impreuna pentru cateva zile intr-un oras din Franta.
Merg mai departe cu al doilea volum din tetralogia napolitana. Fetele sunt acum adolescente, Lila e maritata, ramane gravida, pierde un copil.
Elena in schimb alege sa continue studiile, insa nu mai este asa de atrasa de ele si incepe sa chiuleasca. Lila, dispunand de resurse financiare importante de pe urma casatoriei, decide sa investeasca in cartile si manualele Elenei si o roaga sa continue sa-si dea silinta sa invete bine in continuare.
Descoperim veleitati de artista in Lila si in acest volum (dupa ce in primul facuse schita pantofului castigator pentru magazin). Acum, Lila isi decoreaza o poza de la nunta, in marime naturala, cu materiale, culori si multe alte lucruri si o transforma intr-o adevarata opera de arta, pe care o atarna in noua mezelarie, despre care in curand scriu si ziarele.
Lila insa nu este deloc fericita, si o parte din aceasta nefericire triumfa in momentul in care tabloului ei i se da foc, in mezelarie. Nu se lasa impresionata, merge mai departe insa refuza categoric sa mai deseneze vreun pantof, semn ca Lila isi doreste cu ardoare o schimbare.
Relatia dintre Lenu si Lila incepe usor usor sa se destrame, cand Lila se roaga de Lenu sa o insoteasca la petrecerea data de dna profesoara. Acolo, Lenu era plasata pe primul loc, Lila nu era nici macar cunoscuta de invitati. Drama Lilei continua cand realizeaza, dupa avortul spontan, ca nu poate procrea, si este trimisa de doctorul curant la plaja si soare si ape termale. Doreste sa fie insotita de Lenu, de frica petrecerii timpului doar cu mama si cumnata ei, deja gravida. Angajata la librarie, Lenu refuza initial, apoi isi aminteste ca Nino, iubirea neimplinita a vietii ei, sta toata vara la Ischia, asa ca ii cere Lilei o suma de bani pentru a o insoti si ii stabileste concediul la Ischia.
Lenu se linisteste, aproape de Nino si prietenul lui Bruno, cu care se vede in fiecare zi, cateva ore, pe plaja. Insa Nino se indragosteste de Lila (!) cu care incepe o relatie incestuala. Lenu, poate de razbunare, profita de reintalnirea cu tatal lui Nino, Donato, cu care isi pierde virginitatea (!). Desi initial neaga, intelege tarziu ca Lila chiar era indragostita de Nino si recunoaste in implinirea Lilei reversul propriului gol.
Vara se termina, Lenu pleaca la Pisa la facultate pe banii proprii (parintii continua sa nu o sprijine). Lila continua pe ascuns relatia cu Nino, ramane gravida, il paraseste pe Stefano si fuge de acasa. Pentru 23 de zile. Atat ii ia lui Nino sa inteleaga ca Lila nu e pentru el. Si fuge, la randul lui, de ea.
Lila este adusa inapoi acasa de Enzo, care ii promite ca daca Stefano va fi in continuare abuziv cu ea, o va muta el in casa lui nou cumparata intr-o alta zona si va avea grija de ea. Lila ramane, naste un baiat, il declara a nu fi fiul lui Stefano. Lui Stefano nu ii pasa, o lasa in pace, insa incepe sa o insele cu Ada, cu care intr-un final si ramane impreuna.
Desi nu divorteaza, Lila pleaca iarasi de acasa si ajunge sa lucreze in fabrica de mezeluri a lui Bruno, prietenul lui Nino. Tratata dubios…
Lenu scrie romanul vietii ei, plecand de la povestirea scrisa de Lila cand avea 10 ani. Este criticata dur la lansarea cartii. Apoi sustinuta de catre el, Nino, care, cumva, se afla acolo.
Tocmai trecusem la birou printr-o negociere lunga si absolut obositoare cu niste evrei. Daca se putea, vroiam sa nu mai aud de ei niciodata (cel putin de cei cu care negociasem eu). Insa, de mica, subiectul acesta este unul foarte sensibil pentru mine, asa ca am decis sa reconstruiesc zidurile daramate de negociere si sa imi reamintesc cat au suferit, atunci, toti evreii.
Cartea este in asa fel scrisa incat nu am putut sa o las din mana. Am citit-o repede, dintr-o suflare. Credeam ca nu o sa ma mai mire nimic din ce as mai putea afla despre ororile acelor vremuri, insa cartea asta mi-a mai explicat o data lucrurile care nu se vad, pe care nu le citesti in cartile de istorie, pe care foarte putini supravietuitori au puterea sa ti le povesteasca. M-a facut sa sufar si sa ma ingrozesc de trairile acestei minunate fetite, prea devreme smulsa din copilaria ei.
O surpriza, as zice. Nu-mi amintesc pe unde am citit cum ca ar fi pacat sa nu citesc cartea. Si-am citit-o.
Un pic dura in limbaj, dar inghitibila. Scrisa usurel, incetisor, cu chef de un pahar de vin rosu si o lumanare aprinsa. Prezinta Bucurestiul studentesc din anii `90, satul romanesc si orasul de provincie. In functie de varsta pe care o ai, te regasesti sporadic in carte, fara doar si poate. Si razi, razi mult. Imi trebuia o carte care sa ma faca sa rad. Mi se pare ca iti trebuie ceva talent, zic, sa-l faci pe cititor sa rada.
Asa ca felicitari, Liviu Iancu, mie mi-a placut cartea ta!
O carte despre folosirea algoritmilor in zilele noastre, cu bune si cu rele. Automatisme, inventii moderne, design ciudat, politica si alegeri, instante de judecata, medicina, automobile autonome, infractionalitate, terorism, arta, toate au influente, sunt conduse, ajutate sau ingenuncheate de algoritmi.
O carte explicata frumos si buna, as zice, ca start pentru cei care vor sa studieze mai departe algoritmi.
Mai, n-as fi zis. Adica, am cumparat cartea de la un targ de carte absolut la intamplare, si am inceput sa o citesc avand asteptarile foarte jos.
Insa m-a uimit, sincer, pentru ca m-a tinut acolo legata de nenea asta, doctorul din vreme de razboi, si de trairile lui.
Il face fericit pe tatal sau numai pentru foarte putin timp, sperand ca in sfarsit fiul lui ajunge pe campul de lupta, pe front, si se va intoarce erou. Insa nu, Lucius nu are asemenea pasiuni. El vrea sa fie doctor si cu asta basta, deci va pleca pe front ajutand soldatii sa se refaca dupa batalii.
Lemnowice este satul in care ajunge, intr-o biserica transformata intr-un spital de campanie, unde, impreuna cu o calugarita, incearca sa puna totul pe picioare. Nu are curajul sa ii spuna ca de fapt el inca nu este doctor, ca ar fi vrut numai sa devina si frontul i se paruse o idee buna sa arda niste etape in drumul lui catre culmi.
Invata tot ce poate de la Margarete, cum sa amputeze picioare, cum sa curete rani, cum sa ii ajute sa mearga sau sa manance, totul sub masca “sunt inca timorat, frontul nu ma face sa ma simt relaxat”. Devine un medic din ce in ce mai bun alaturi de ea, dar ramane impresionat doar de bolile psihice ale soldatilor, acolo isi da cel mai tare interesul, incearca experimente de combinatii de pastile ca sa ii poata ajuta si se intreaba mereu ce alte surprize ii poate aduce creierul uman.
Pana intr-o zi cand ramane oripilat de ofiterii care trec prin spitalele de campanie sa-si recupereze soldatii, fortandu-i sa puna pe ei uniforma si sa plece din nou pe front, desi sunt vizibil inca nerefacuti dupa ranile suferite. Atunci intelege ca nu se poate opune sistemului in derulare, ba mai mult, trebuie sa se alinieze lui. Experienta incepe sa devina sumbra insa, alaturi de Margarete, totul este mult mai usor.
Ea insa decida sa se ridice impotriva ofiterilor si joaca o sceneta care sa ii indeparteze de spital fara sa mai intre in el, insa experienta o lasa cu cicatrici adanci pe fata, langa ochi. Cere sa fie cusuta imediat, desi stie ca se poate infecta foarte usor, numai ca sa poata sa aiba grija de pacienti. Lucius o coase, insa Margarete sufera trei zile de temperatura foarte inalta, si acesta este momentul in care Lucius se indragosteste de ea. Incep o relatie ascunsa de care se bucura cat pot ei, insa atunci cand Lucius se hotaraste sa o ceara in casatorie, ea dispare din spital.
Incepe o cautare asiduua a ei, care il impinge pe Lucius in mijlocul unei batalii, de unde nu mai apuca sa se intoarca la spitalul sau, si este repartizat la un spital – tren, unde este avansat in grad si platit mult mai bine, la cateva zeci de kilometri de Lemnowice .
Urmeaza alte cateva intamplari, mai dragute sau mai putin dragute, dar pot spune ca este o carte care m-a relaxat si pe care am decis sa o pastrez in biblioteca.
O carticica interesanta despre cum roboteii or sa ne invadeze planeta si or sa ne fure locurile de munca si cum noi o sa avem timp pentru alte lucruri cum ar fi sa pictam si sa desenam si sa cantam si o sa fim niste mega artisti ocupati in principal de lucruri pe care roboteii nu or sa le poata face niciodata si cum nu o sa mai fie coada la posta si nici macar o tanti care sa ne supere acolo.
Nu aveti cum sa intelegeti cum mi-a picat in mana, absolut intamplator, acest rechizitoriu, de 416 pagini, care mi-a nenorocit un weekend intreg.
Nu prea poti sa treci peste ororile facute de omul asta din Caracal, si oricat ai incerca sa revii la ganduri mai bune, te intorci la atrocitatile indurate de saracele fete. Nu am mai citit caracterizari atat de bune ale personajului principal din liceu!
Nu stiu, legal, sa interpretez cat de bine sau cat de rau au urmat autoritatile noastre procedurile si metodologiile obligatorii in astfel de cazuri, dar am interpretat acest rechizitoriu din punct de vedere literar, gramatical si uman, in ultimul rand.
Felicitarile mele pentru cum a fost scris. Iata, in sfarsit, o fraza construita bine, fara greseli gramaticale si fara idei ilogice, insiruite una dupa alta in cele 400 de pagini. Stiu ca a fost un efort comun, asa ca as dori sa ii felicit pe toti pentru cat de tare s-au chinuit sa iasa bine.
Cat despre Dinca, sa se ierte singur, daca poate. Desi, in primitivismul lui, nici nu cred ca realizeaza ca a gresit pe undeva. Daca nu intervenea amarata aia mica la 112, probabil continua sirul victimelor.
Nu poate fi numit criminal in serie pentru ca nu a trecut de 3 victime (dovedite). Ce noroc pe noi! E doar un criminal mai mic.
Nu va recomand sa il cititi, aia e clar. Dar macar un pic, acolo, mi-am realiniat parerea despre autoritati.
