“47 de povestiri despre zonele cele mai stranii ale pasiunilor, pornind de la documente particulare din secolul al 18, in special scrisori, plangeri, procese, testamente ori simple liste de obiecte. 47 de modele narative.”
Imi place Doina si scrisul ei mistic, mult mult. Insa aceasta carticica a fost cumparata doar pentru efortul mare depus de ea pentru a culege aceste 47 de povestioare, marea lor majoritate plangeri catre Alecu Moruzi, care era pasionat in a le rezolva. Mai ales pe cele cu iz de “dragoste neinteleasa”.
Felicitari, Doina si mai ales, multumesc pentru ilustratiile excelente care iti insotesc cartea.
Bai baiete, ce sa zic….daca ai langa tine omul potrivit sa te ghideze in calatoria asta de descoperire a stramosilor si a ce ti-au lasat ei mostenire, este incredibil, absolut incredibil, cata informatie ai in subconstient de care habar nu aveai. Daca ti se pun intrebarile corecte, in mai multe feluri, in mai multe zile, afli ce nici oamenii dinaintea ta nu stiau ca puteau cunoaste vreodata.
Tineti aproape de ai vostri. Schimbati ce puteti schimba ca mostenire mai putin placuta si tineti capul sus pentru tot ce ati primit mai bun de la stramosii vostri.
Mama mea, din pacate, a plecat dintre noi la jumatatea lui 2024. Ne-a pregatit cat a putut, cu mine insa nu i-a reusit. Si am ramas furioasa. Am tinut cu tot dinadinsul sa stiu de ce. Si am aflat. Cartea asta te transpune acolo unde poate nu-ti mai doreai sa ajungi, sa diseci tot ce a fost, sa rupi in bucatele mai mici ca sa poti digera, acum, adult, ce nu ai putut digera copil fiind.
Cum sa le intelegem, acceptam si gestionam – Christophe Andre, François Lelord
Christophe Andre si François Lelord sunt psihiatrii si psihoterapeuti (mai rar, de obicei sunt fie intr-un fel fie intr-altul) si descriu in cartea aceasta cam pe fiecare dintre noi. Treaba ta e doar sa intelegi la care boala psihica atasezi ce cunoscut si, cel mai important, unde te regasesti tu, ca sa stii naiba cum sa te faci bine. Daca vrei, evident!
Pentru ca din cand in cand mai cazi in pacat si trebuie sa iti revii pana nu e prea tarziu, trebuie sa mai investesti ceva timp si in a te intelege, vedea, ajuta, ierta etc.
Cartea de mai sus incearca sa te convinga ca trebuie sa iti dezvolti noi trasee neuronale facand alte lucrusoare in fiecare zi, pentru a incerca sa minimizezi impulsurile electrice care trec mereu, din obisnuinta, prin vechile trasee neuronale (frica, adictii etc).
Recomand pentru cei care doresc sa se schimbe putintel si sa mai zambeasca duminica.
Nici nu stiu cum sau de unde sa incep sa-mi notez gandurile despre aceasta opera, lucrare muzicala, teatru liric, cu un mesaj clar transmis preponderent prin…..ORICE iti poti imagina pe lumea asta si ORICE vreodata nu te-ai gandit sa verbalizezi.
Norocul cartii e ca il cunosc personal pe Telespan si pe cateaua lui minunata Geta, moarta acum. Ca am vorbit impreuna si am ras impreuna si am mancat impreuna si cunoscandu-l, i-am dat mai multe sanse cartii asteia decat mi-ar fi permis mie vreodata educatia.
Mahalaua cartii asteia a intrecut-o demult pe Cimitirul. Aia e DEX pe langa Autonomie.
La lansare, ca fusai si-acolo sa-l vad pe preamaritul si validatul deja scriitor contemporan mie (nu-sh de ce ti-e inca frica de lipsa validarii, Adriane), am aflat povesti frumoase despre cum a fost scrisa cartea si cat de repede a trebuit scrisa (mbine, i-a luat cam 11 ani sa se convinga ca poate din nou), despre cum copertile sunt facute de niste doamne foarte dragute, una cu faina buna de trei 0-uri si alta cu o imbinare perfecta aproape de ce gasesti in cartea asta.
Si tot la lansare l-am cunoscut pe urmasul Getei in inima lui Telespan, care n-a vazut prea multe inca, pare inocent.
Firul epic mi se pare magistral, eu sunt Cristos si m-a internat mama la nebuni. Faza aparitiei Cristos-ului in viata cetateanului cumsecade o afli de-abia la sfarsit si este cu adevarat spumoasa. In rest, ups, downs, psihologie presarata, terapie de ceva vreme, o lista de melodii pe Youtube din care am furat mandra cateva, “o tavaleala universala pe anxietate”, o ura crunta pe mama, un tata care nu exista, practic, “nu am avut de nicaieri un model de barbatie, nici macar un gram”, o relatie cel putin dubioasa cu psihiatrul Andrei – sau poate nu, poate doar un clasic transfer erotic intre cei doi – si multe ganduri si cugetari intre pacienti si medici sau intre pacienti si atat.
ATAT mi-a fost si mie cu ea. Unii ar putea zice ca e scarboasa, altii ca e scrisa pentru femei singure, altii ca urla a frustrare sexuala si dam vina pe traumele noastra facute de parintii nostri traumatizati, oricum ar fi, am inchis ochii la cateva pagini sa nu vomit si eu si am declarat la final: Bravo, mah, Telespane!
O recomand, dar doar celor care semneaza ca vor sa citeasca ALTFEL.
Ileana ma incanta din nou cu romanul ei despre Sabina, lucratoare a Securitatii. Povestile despre institutie, vazute dinauntru si viata dusa de Sabina sun stindardul institutiei te tine cu sufletul la gura pana la sfarsitul romanului.
“Sătulul nu-i crede flămândului. Bogatul nu-i crede săracului. Sănătosulnu-i crede bolnavului. Tânărul nu-i crede bătrânului. Nişte adevăruri elementare, iar constatările lor – exprimate prin truisme,cum sunt toate observaţiile asupra rădăcinilor vieţii – dacă nu faci pesofisticatul şi nu te pretinzi filosof. Scuturi omul de ceea ce-a acumulat prineducaţie sau prin efort propriu şi la ce ajungi? Tot la scheletul despodobit dezorzoanele sociale, dintre care unele sunt necesare unei convieţuiri civilizate,ajunse reguli fără de care lumea ar fi un şi mai mare haos decât cel în carevieţuim. Despuiat de lustrul social, omul arată ca o femeie demachiată, cuobrazul boţit, abia trezită din somn.”
Stilul inconfundabil in care scrie aceasta remarcabila doamna scriitoare este ca o cascada rece intr-o zi caniculara de vara olteneasca. Relaxare pura.
Gasesti in cartea asta tot ce tine de viata, atinge aproape toate problemele unei familii normale, cu divorturi si iubiri neimpartasite si copii care nu te doresc de parinte si mame care mor, functii care dauneaza vietii sociale si prietenii cateodata dubioase, doar de dragul de a fi bine – toate traite aproape in cea mai neagra epoca a contemporaneitatii – comunismul, trecand prin aprigii ani 84-89 ai “glaciatiunii comuniste”.
Recomand cu caldura! (Aia pe care nu o aveam in apartamente pe vremea aia)
Incepe in iarna anului 1617, in insula norvegiana Vardo, cu o intamplare in care marea majoritate a barbatilor moare pe mare, din cauza unei furtuni inexplicabile.
Insula ramane exclusiv in grija femeilor. Intamplarile au loc in jurul satului de pescari, presarat cu case atat de simple si de mici ca daca stateau mai multi la masa isi loveau genunchii unii de altii.
Personajul principal, fiica Maren, ne este facuta cunoscuta imediat dupa ce logodnicul, tatal si fratele ei mor in cumplita furtuna, iar ea, mama ei si cumnata ei, sami (nu norvegiana) numita Diina, gravida cu nepotelul ei, incearca sa inteleaga cum pot supravietui intr-un mediu atat de rece si uscat, fara prea multe merinde cu care sa poata face fata iernii.
Dupa un timp corpurile barbatilor sunt aduse inapoi la tarm si, iarna fiind, neputand sa sape sa ii ingroape, decid sa ii pescuiasca si sa ii adaposteasca de iarna nemiloasa in casele inca nefolosite din sat, urmand ca la primavara sa ii ingroape conform traditiei.
De aici, romanul incepe sa devina atat de interesant incat mi-a fost greu sa-l las din mana. Plin de misoginism, misandrism si presarat cu homosexualitate (varianta feminina) fina, povestea femeilor din Vardo devine un roller coaster de emotii.
Li se aduce un pastor barbat, incercand in acest fel sa fie conduse de o mana de fier, un barbat mai degraba fricos si nesincer, pe care il desconsidera imediat. Unele dintre ele, inclusiv Maren, decid ca e vremea sa intinda plasese de peste si sa iasa pe mare, neavand alta cale de a ramane in viata, desi, impotriva credintelor locale. Kirsten incepe chiar sa poarte pantaloni, de neimaginat la acea vreme.
Insa peste tot tinutul se asterne decizia regelui Christian al IV-lea, aceea de a avea toti oamenii sub religie luterana si de a desconsidera, prin chinuri groaznice si omoruri, laponii – sau sami, pe care incepuse sa ii acuze de vrajitorii.
In acest context negru si rece incepe si povestea Ursulei, fata de armator care este “data spre casatorie” de tatal ei asa-numitului imputernicit Cornet, fiu de oier despre care mare lucru nu stia. Stia numai ca dupa moartea mamei fiicelor lui saracia l-a tinut in casa, incapabil sa aduca hrana necesara sau sa incalzeasca macar casa pentru ele. A doua lui fiica, Agnete, se nascuse bolnava si inca era dependenta de bona ei.
Ursa e smulsa din familie si dusa cu vaporul tatalui ei in insula Vardo. Pe mare intelege ce inseamna sa fii sotie, isi plange soarta, incearca sa se lege de capitanul vasului pentru confidente sau macar pentru plimbari in aer liber, insa este adusa imediat cu picioarele pe pamant de Absalom, noul ei sot.
Ajunsa in insula, fiind nevoita sa isi traiasca viata intr-una dintre micile casute in care chiar logodnicul, tatal si fratele lui Maren au zacut morti o perioada buna de timp, Ursula decide ca fara Maren nu poate invata cum sa aiba grija de casa si cum sa gateasca. Intelege, desi fara exemple anume vazute, ca sotul ei nu este nici bland nici intelegator, asa ca se supune acestuia pana in ultima clipa, luptand insa cu toata fiinta ei sa nu ramana gravida.
Incet, femei din sat incep sa fie acuzate de vrajitorie, moment in care ii ajunge la urechi oribila crima asupra unei femei pentru care sotul ei era atat de bine vazut si numit imputernicit, care imputernicire insemna curatarea insulei Vardo de restul asa-ziselor vrajitoare.
Omorate mai ales prin ardere, prietene de-ale lui Maren pica una dupa alta. Cand cea mai buna dintre ele, Kirsten, este arsa pe rug, Maren cedeaza si, sub obladuirea Ursei, incepe o relatie cu aceasta.
Desi fara nicio posibilitate sa afle, Absalom se prinde imediat de acest lucru si, intr-o infruntare in care isi dorea sa o ucida pe Maren si o loveste pe Ursa, isi pierde viata chiar de mana sotiei sale.
Maren ia asupra ei vinovatia crimei, fuge in munti si o lasa pe Ursula sa se intoarca acasa la tatal ei, din pacate, insarcinata cu pruncul atat de dorit de imputernicitul sau sot.
O recomand cu mare drag, cartea este scrisa frumos, trepidanta si, clar, avea nevoie de mai multe pagini. Mult mai multe.
O carticica draguta pentru fete dragute de 12-14 ani. Cred ca am sa i-o dau cadou fiica-mii celei mici. Eu de-abia asteptam sa o termin, sa nu zic ca o las neterminata.
Pleaca de la o idee super draguta a unei fete de 16 ani, Emmie Blue, care lanseaza un balon rosu cu numele ei, adresa de email si un secret de care dorea sa scape. Cateva saptamani mai tarziu, pe o plaja din Franta, Lucas Moreau a descoperit balonul si a trimis imediat pe e-mail un mesaj, starnind o prietenie intensa intre cei doi adolescenti.
Emmie se indragosteste iremediabil de Lucas si asteapta o viata intreaga sa devina si el indragostit de ea.
Cand Emmie implineste 30 de ani, Lucas ii spune ca se va insura, tot universul bietei femei daramandu-se.
Si incepe o cautare hotarata a sinelui si a dragostei vietii ei.
Initial am crezut ca voi gasi un subiect mult mai apropiat de budism si de “cum sa” si noi. Insa am gasit o carte bine pregatita, psihologica, cu paralele facute intre stiinta si budism, despre meditatii, cum sa ajungi acolo, de ce sa ajungi acolo, cum sa iti intelegi gandurile si adictiile etc.
O recomand cu caldura, insa va spun de pe acum ca trebuie citita de mai multe ori. Nu ai cum, decat daca notezi, sa beneficiezi la maxim de ea.
Robert spune ca, prin practicarea budismului, poti transcende emotiile cotidiene si poti gasi pacea interioara (doar prin meditatie si o simpla schimbare de perspectiva).
