O cunosc pe Mihaela. Si imi place de ea, de mai bine de 10 ani. Primisem deja de la ea o carte cadou, cu autograf, dar nu era un roman. Era o carte care m-a ajutat la birou, cu ale mele. Cand am aflat ca isi va lansa un roman, mi-am zis: wow, ma bucur pentru ea, sper sa aiba vanzari mari! Dupa, am aflat cum se va numi si ca este o carte politista. Trebuie sa recunosc, nu mi-a placut niciuna dintre vesti. Dar mi-am zis: stai, e Mihaela, trebuie sa mai ai rabdare. Apoi am aflat ca urmeaza lansarea la o librarie, alaturi de mai multi oameni frumosi. M-am bucurat sa-l vad in public pe sotul ei, Viorel, pe care il cunosc tot de o gramada de timp si pe …culmea…una dintre fostele mele sefe, Virginia. Imi zic ca lumea e mica, trebuie sa fac rost de carte.
La birou, am o colega indragostita de romanele politiste, care o cunoaste si ea pe Mihaela, care a cumparat cartea si mi-a imprumutat-o. Am zis sa vad daca imi place, inainte sa decid daca o voi achizitiona si o voi pastra pe veci in mica mea biblioteca.
Nu-mi plac romanele politiste. Dar al Mihaelei parca nu e ca celelalte. Romanul Mihaelei seamana cu o epopee a savorii – umami. Romanul Mihaelei este un “mille- feuilles”. Aluat frantuzesc, sofisticat, fin si migalos, alaturi de crema de vanilie, cu gust misterios. Murki, personajul principal, este inflorit “ca o fondanta de zmeura, cu bucati zemoase de fruct prinse in pasta de zahar pastel”. O bijuterie de zahar, “explozie a simturilor, senzatiilor, sentimentelor”. Un giuvaier. Rotund, perfect. Indragostit pentru prima data. De ea. Mancarea.
Aproape 170 kg de om pasionat de bucatarie, doritor de relatii interumane, fin cunoscator al artei, atras de Alegoriile lui Bruegel. Ghidat de discipolul lui Rubens, iremediabil indragostit de capodopera Alegoria gustului. Ce vrea de la mancare? “Mananca fiindca vrea sa simta si o poate face numai prin gust.” “Face asta pentru ca altfel i se descompune emotia si o lasa ca pe o carcasa goala.”
Murki se foloseste de facebook pentru a atrage in casa lui “victimele”, prin invitatii la masa. Retetele pe care le pregateste ma fac sa-mi fie rusine ca sunt gospodina si mama de atatia ani. Nu-mi vine sa recunosc ca mai am seri in care mananc supa la plic, ca si Doina, politista. Am prieteni care seamana cu Marc Aureliu, politistul, care a imprumutat numele imparatului si filosofului roman, a carui singura lucrare redactata a fost Ta eis heauton (“Către mine însumi” – am citit pe Wikipedia). Nu degeaba 🙂
Cea mai draga mi-a fost “inocenta” batranica cu ochi verzi, Sophie, pe care o intereseaza viata grasanului Murki si iubeste spionajul, pardon, curiozitatea din plictiseala.
Am gasit de toate: sexualitate, homosexualitate, iubire, dorinta, nestapanire, umor, raceala, tristete, frica, singuratate, adevar, minciuna, evitare, implicare, lipsa de prieteni, umor. Am zis deja umor? N-o sa credeti, dar la un moment dat, cand politistul si doctorul legist s-au despartit, intr-o camera plina cu cadavre puse direct pe mesele din inox, citim “si-au strans mainile destul de rece”.
“Ucidem suflete cu buna stiinta, dar suntem pedepsiti numai pentru uciderea trupurilor.”
Am terminat cartea de citit nu pe 14 mai, ci pe 16 mai 2018. Aproape, zic. Si am inteles de ce Mihaela a ales sa dea autografe cu cerneala violet. Nu stiu insa daca, impachetate langa carte, erau fondante. Poate imi spune ea.
Ah, si da, am sa imi cumpar cartea 🙂
P.S: Mi-a raspuns Mihaela, pe facebook, exact ca Murki. Sper sa nu ma invite si la cina 🙂
❤️). Mulțumesc, Anca!
