Nu stiam ca Max este roman, evreu, din Botosani, din aceeasi generatie cu Eliade. Trebuie sa recunosc ca nu am auzit pana astazi de el. Cartile lui sunt mai degraba autobiografice, care se invart in zona suferintei unei boli cronice cauzate de un virus, TBC osteo-articular.
Romanul se desfasoara in cadrul unui sanatoriu – spital, unde toti bolnavii stau intinsi pe gutiere (un fel de targi cu saltele si roti mari), sunt scosi la plimbare sau dusi pe malul marii din Berck. Emanuel, eroul nostru, ajunge sa isi petreaca aici o perioada de timp pentru incercarea de a fi salvat de durerile de spate care nu-l lasa deloc, parte din vertrebrele lui fiind roase de acest infernal virus.
Este atintit in gutiera, prins intr-un corset de gips ingrozitor de greu, care nu-l lasa nici macar sa se ridice. Tese relatii frumoase cu ceilalti bolnavi si incearca sa traiasca cat de normal posibil, cateodata poate aproape comic, mai ales cand bolnavii prinsi in gips isi doresc sa intretina intre ei relatii sexuale.
Se indragosteste de Solange, bolnava recuperata, cu care isi petrece zile intregi plecati, cu caruta (pe care o conduce tot el, din pozitie orizontala, cu ajutorul unei oglinzi careia ii poate schimba unghiul cu mana sa poata observa strada), prin zona sanatoriului. Creste intre ei o iubire frumoasa, dar suferinda inca de la inceput, condusa aproape exclusiv de o empatie de ambele parti. La un moment dat in timp, Emanuel decide ca Solange e prea mult, ii ofera mereu tot si chiar sunt zile in care nu-si doreste tot, zile in care nu-si doreste nimic sau zile in care nu-si doreste sa o vada. Nu-si exprima vertical simtamintele catre ea, si saraca femeie aproape innebuneste, amenintand cu suiciderea.
Incearca sa iasa din Berck mai devreme, cerand cazare la o vila pe malul marii, in casa unei doamne care are un baiat. Acolo i se pare ca se apropie si mai mult de normalitate, insa pentru cititor, miscarea devine si mai ireala: ce om si-ar lua asupra-i acceptul de a caza un pacient intins pe o targa? De a fi raspunzatoare pentru el, de a-l ajuta sa traiasca? Un strain?
Spre finalul romanului scapa de corsetul de gips, isi recupereaza pielea demult uitata si incepe sa se simta iarasi ca un om. Insa nu reuseste sa se ridice din gutiera, nu ne spune daca a reusit sau nu tratamentul la care a fost supus, chinuitor si inuman. Decide sa paraseasca Berck-ul, urcand cu gutiera intr-un tren spre Geneva.
Recomand, e o dovada clara de acceptare a conditiei vietii, chiar daca ea este nenorocita.
„Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne ingăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot; când, cu alte cuvinte, Je est un Autre.”
Nicolae Manolescu
….ceea ce inseamna ca sinele interior este altceva, nedefinit si strain. Variatia eului nostru interior este continua. Gandurile si emotiile sunt, prin natura lor, trecatoare.