Author: ancalaza

O carte despre o America cat se poate de corupta, despre mineri sortiti chinului si saraciei, despre un soare dogorator si o viata terna.

Soacra lui Kennedy intra intr-un scandal de denigrare a dentistului cand este convinsa sa depuna o plangere impotriva acestuia, obtinand poate sansa sa castige proteze gratis. Kennedy ar vrea s-o dea afara din casa, dar cu prima sotie moarta si a doua obeza si bolnava mintal, n-ar avea cine sa aiba grija de cei 6 copii.

Mickey, cea mai mare dintre fiice, este curtata de mai multi mineri si reprezinta punctul central al vietii de familie al lui Kennedy, singura lui amintire viabila a primei sotii.

Sindicatul ii cere sa ii devina sef si sa organizeze prima greva de amploare, cerand contracte de munca si plata la timp. Incepe sa actioneze impulsiv, rasturnand un camion ce cara ilegal carbuni, pentru a stopa furturile.

Mickey incepe sa devina usuratica, spre disperarea lui iubitului ei, Pete Webb, care, de frustrare, o violeaza. Ramane gravida, nu-l accepta pe Pete si vrea sa avorteze. Pete moare in timpul unei revolte, creata tot de Kennedy. Moment in care Mickey, prea tarziu, realizeaza ce a pierdut si urla de durere ca nu a apucat sa-i spuna ca l-ar fi ales sa-i fie vesnic aproape.

Inmormantarea apare descrisa ca ritual si moment de cumpana in viata minerilor din vale. Kennedy continua sa creada in castigarea revoltei, in ciuda rezultatelor. Totusi, nu reuseste. Este inchis pentru scurt timp, batut crunt si eliberat, ulterior.

Afla de la doctorul Hale si nevasta sa ca Mickey e gravida, si este rugat sa se poarte civilizat si sa o sprijine. Povestea se incheie cu el si Mickey, in capatul vaii, discutand despre viata si despre cum copiii, chiar daca initial par ghiulele legate de picioare, te inalta si te ghideaza pentru tot restul vietii. Nu inainte de a primi cadou, de la dr Hale, o placa dentara, exact ca aceea pt care se lupta soacra-sa, Evaline, la inceputul cartii.

Ii povesteam uneia dintre prietenele mele despre ce supriza frumoasa am avut citind in sfarsit “Elevul Dima dintr-a saptea”. Amintindu-si de propria viata de liceean, imi recomanda “Cismigiu&Comp.”, pe care nu o citisem.

Fiica-mea urmand cursurile colegiului Sf. Sava, prietena mea imi face cu ochiul si ma anunta ca liceenii din cartea lui Bajenaru sunt de la colegiul Ghe. Lazar 🙂

Cartea e frumoasa, joviala, descriind viata de liceean din anii `30. Stiti ce? Foarte putine s-au schimbat in aproape 100 de ani. Crestem la fel, sa stiti, si ne lovim de aceleasi povesti.

Recomand, cu caldura!

Am dat de aceasta carte achizitionand manuale auxiliare pentru clasa a 9-a, pentru fiica mea cea mare. Nu stiam nimic despre autoare, decat ca are 16 ani, lucru suficient de convingator pentru mine sa cumpar cartea si sa o citesc.

Si am citit-o. Cu sufletul la gura! O carte reala, trista, rece si calda, empatica si agresiva. Razi, plangi, suferi, cazi si te ridici citind cartea aceasta. Povestea unui camin de copii al anilor 90.

O recomand din toata inima. Felicitari autoarei!

Este un roman apreciat de foarte multa lume. Nu-l citisem, si cand unul dintre prietenii mei mi-a spus ca e romanul sau favorit, am zis sa-i dau o sansa.

Am achizitionat cartea si am inceput sa o citesc cu foarte mare interes. Insa nu mi-a placut. Este despre un om de afaceri prins in “mrejele” institutiilor americane, cu care se lupta zi de zi.

America nu este tara mea preferata, poate de aceea cartea este foarte departe de lista mea de favorite.

Cititi-o, dar eu nu o recomand.

Nuvela incepe cu un dialog mirobolant intre Ieronim, tanar actor si Vladimir Iconaru, liceean, care, impreuna, intra in podul casei unor rude de-ale lui Ieronim sa fure doua uniforme de general dintr-o lada veche.

Ajungem apoi in alta scena, unde Antim, violoncelist celebru, petrece vremea cu Maria Da Maria, tanara absolventa de Conservator, admiratoare fanatica a violoncelistului. Scenele se unesc, personajele deruleaza in comun restul nuvelei. Este introdusa oglinda care este de fapt un pasaj de trecere catre o lume sacra. Asa cum ne-am obisnuit, Eliade ne scrie cu mesaje ascunse si simboluri.

Nu este nici pe departe la fel de complicata ca Maitreyi, dar nu este nici povestea aceasta una usoara. Este dramatica si intortocheata, la fel ca Eliade. Intreaga carte este despre Ileana (sau Lena) si cele doua iubiri ale sale, Andrei si Barbu. Este o carte care te rascoleste, care te face sa suferi, sa-ti amintesti si tu la randul tau iubirile trecute.

Recomand.

Obisnuiesc, atunci cand recomand carti copiilor mei (mai mici sau mai mari) sa le citesc inainte. Asa a fost si cu “Baiatul din bula”. Este o carte trista, un semnal de alarma pentru noi in ceea ce priveste copiii nascuti cu Imunodeficienta Combinata Severa (sindrom rar si fatal, determinat de diverse defecte genetice caracterizate prin absenta combinata a functiei limfocitelor T si a limfocitelor B – si in multe cazuri si a functiei limfocitelor natural killer sau a celulelor NK. Aceste defecte determina o susceptibilitate extrema la infectii foarte grave.)

Joe are 11 ani si traieste de cand se stie intr-o camera de spital in care au voie foarte putini oameni. Parintii au murit intr-un accident de masina, sora lui are grija de el, cat poate. Cel mai bun prieten, Henry, bolnav de aceeasi boala, moare.

Nu am plans, ca atunci cand am citit “Minunea”, dar m-a miscat suficient cat sa tin minte ca avem si astfel de cazuri carora trebuie sa le facem fata.

Recomand.

Spre rusinea mea, nu am citit aceasta carte la timpul ei si am incercat sa recuperez timpul pierdut. L-am recuperat, cu varf si indesat. Cartea a fost asa de frumoasa incat as lua-o de la capat.

Dima te face sa-l indragesti de la primele pagini. Cauta orbeste iubirea, minte pentru a face fata “presiunilor sociale” de a avea o iubita, apoi se indragosteste iremediabil de fiica gazdei sale. Cosntruieste ARPET-ul, organizatie menita sa ii duca peste mari si tari sa caute o comoara demult pierduta. Strange sute de adepti, ba chiar creeaza un intreg fenoment de aderare la ARPET.

In rest, viata frumoasa de liceean pe care am uitat-o si pe care as vrea sa o retraiesc. O sa trec la urmatoarea carte de liceean imediat, am primit deja o recomandare pentru “Cismigiu&Comp”.

Spre finalul cartii incep sa apara si dezamagirile mele, cand frustrarile, temerile si fricile liceenilor pun capat vietii unora si ii imping pe altii in prag de sinucidere. As fi preferat sa termin cartea fara sa citesc despre ele, insa nu am fost scutita.

Recomand, cu caldura.

• 

O carte laudata a fi foarte comica, scrisa in 1889 la Londra, despre 3 prieteni si calatoria lor pe Tamisa, intr-o barca, alaturi de cainele autorului, Montmorency.

In afara de caine, toate personajele sunt adevarate. Nu as putea sa ma pronunt in totalitate, dar cartea nu mi s-a parut foarte comica si nici nu m-a transpus in Anglia anilor 1800.

Este totusi ciudat cum cartea ar putea fi inteleasa a fi fost scrisa intr-o perioada contemporana noua. Asta inseamna ca Jerome K. Jerome are ceva talent.

Dar poate nu cat as fi vrut eu sa gasesc in cartea lui. N-am prea ras, trebuie sa recunosc.

• 

Intru intr-o benzinarie hotarata sa-mi cumpar o revista sa nu mor de plictiseala, dar nu gasesc niciuna care sa merite atentia mea de la momentul acela, asa ca ma indrept spre raftul rotativ de carti, care era atat de plin ca nu inteleg cum mai statea in picioare.

Si aleg, o carte micuta sa imi ajunga pana la destinatie.

Ma trezesc in Columbia, intr-o saracie lucie, in casa colonelului si a sotiei sale al caror fiu fusese omorat. Nu mai aveau nimic, cu exceptia unui cocos de lupte dupa care nutreau sa primeasca niste banuti.

In fiecare zi de vineri, colonelul se ducea in port sa isi astepte scrisoarea de confirmare a pensiei, pe care o astepta de 15 ani si in care isi punea toate sperantele. Dar care nu venea. Si nu a venit pana la sfarsitul micului roman.

Cocosul nu a putut fi vandut de nicio culoare. Bani de mancare nu mai aveau de cateva zile, sotia cedeaza si il intreaba nervos: – Si pana atunci ce mancam? Spune-mi, ce mancam? Raspunsul lui, magistral, incheie romanul: Rahat!

O carte scrisa frumos!